VIDEO Mașina preotului din Bivolărie, lovită de trenul Putna-Suceava. Un adult și un copil au ajuns la spital

Un bărbat şi un copil au fost răniţi, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren în localitatea Bivolărie, orașul Vicovu de Sus, județul Suceava.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, preotul din localitate, şi un minor în vârstă de 11 ani, care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi. Autoturismul cu care circulau cei doi a fost lovit de trenul Putna-Suceava în jurul orei 11,00, la o trecere la nivel cu calea ferată de la Bivolărie - Vicovu de Sus.

Pompierii militari au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Potrivit ISU Suceava, cele două victime erau conştiente şi cooperante la sosirea salvatorilor, dar prezentau traumatisme în urma accidentului.

Mai nouă Mai veche