Duminică, 10 octombrie 2021, în jurul orei 14:20, Dumitru L., de 69 de ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul Toyota Corolla pe DN 2 / E85, dinspre Suceava spre Pătrăuți, iar din cauze necunoscute, cel mai probabil în urma unui infarct, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune lateralo-frontală cu autoturismul Audi Q5 condus din sensul opus de Gheorghe L., de 52 de ani, din Grănicești.
În urma impactului, autovehiculul marca Toyota Corolla s-a răsturnat de câteva ori și a ajuns pe cupolă pe acostamentul de pe partea dreaptă a drumului. Autoturismul marca Q5 a fost rotit cu fața către Pătrăuți, ajungând în șanțul de pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat decesul lui Dumitru L. şi rănirea a trei persoane: Magdalena L., de 69 de ani, pasageră pe locul dreapta față în autoturismul Toyota Corolla, șoferul autoturismului Audi, Gheorghe L., și Domnica L., de 50 de ani, din satul Grănicești, pasageră pe locul din dreapta față în autoturismul Audi Q5.
Decesul șoferului a fost constatat de personalul medical SMURD după efectuarea manevrelelor de resuscitare.
Celelalte victime au fost transportate la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului Audi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, acestuia i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, și „vătămare corporală din culpă”.

Pot ajuta la recuperarea daunelor materiale si morale in favoarea victimelor NEVINOVATE ale accidentelor auto, precum si pentru urmasii acestora, de la asiguratorul soferului vinovat (polita RCA). . C. Boeriu 0720 947 252.
RăspundețiȘtergere