Material lemnos confiscat de polițiști
La data de 19.11.2021, orele 11:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Nr. 15 Vatra Dornei, în timp desfășurau activități specifice în cadrul Planului de Acțiune săptămânal pe linie silvică și patrulau pe raza comunei Poiana Stampei, au procedat la oprirea în trafic pe drumul comunal Dornișoara a unei autoutilitare, constatându-se faptul că la volanul acesteia se afla un bărbat din com. Dorna Candrenilor, care transporta cantitatea de 12 mc lemn rășinoase buștean molid, cantitate rezultată în urma interogării bazei de date SUMAL 2.0.
Întrucât între cantitatea specificată în aplicație și cea încărcată efectiv pe autotren existau neconcordanțe între numărul de piese, s-a procedat la inventarierea încărcăturii în incinta Depozitului de Material Lemnos Poiana Stampei de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, ocazie cu care a rezultat că autotrenul era încărcat cu cantitatea de 14,82 mc.
În urma constatării, administratorul societății transportatoare, a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. 2 lit. „a” și prev. art. 19 alin.2 ind. 2, din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 2,82 mc lemn rășinoase buștean în valoare de 817,8 lei a fost confiscată și predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.
La data de 19.11.2021, ora 19:45, în baza unei informații obținute, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama au oprit în trafic pentru control o autoutilitară care circula pe DJ 176, com. Vama, sat Strâmtura, din direcția comuna Frumosu spre comuna Vama.
Lucrătorii de poliție au solicitat conducătorului auto să prezinte documentele sale, ale autoutilitarei conduse și a mărfii pe care o transportă. Șoferul a prezentat documentele sale și cele ale autoutilitarei, relatând verbal că transportă material lemnos pentru care nu deține documente de proveniență sau de însoțire.
Lucrătorii de poliție i-au solicitat conducătorului auto să îi însoțească în Depozitul de Bușteni Dragoșa din cadrul Ocolului Silvic Vama. Aici, materialul lemnos a fost inventariat, rezultând un volum de 1,2 metri cubi lemn foc rășinoase.
Materialul lemnos a fost confiscat și dat în custodie lucrătorilor din cadrul Depozitului de Bușteni Dragoșa.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 2 lit. b din Legea 171/2010.
Eveniment rutier cercetat de poliţisti
La data de 19.11.2021, în jurul orelor 18.20, un bărbat de 39 de ani, din mun. Suceava, conducea autoturismul pe DJ 209K, în interiorul localității Marginea, având direcția de deplasare dinspre centrul localității Marginea spre localitatea Volovăț, iar la un moment dat acesta a intrat în coliziune cu un biciclist de 51 de ani, din com. Marginea.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto și de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mandate puse în executare de către polițiști
La 19.11.2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini, au primit spre executare Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de către Judecătoria Fălticeni, privind pe un bărbat în vârstă de 30 ani, din com. Mălini, care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au identificat persoana condamnată pe raza localității Mălini și l-au condus pe bărbat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni, de unde fost condus sub escortă și depus la Penitenciarul Botoșani.
La data de 19.11.2021, orele 15:16, la Poliția Orașului Frasin a fost transmis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii privind pe un bărbat din comuna Ostra, condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Persoana condamnată a fost identificată pe raza localității și s-a procedat la punerea în executare a mandatului, bărbatul fiind încarcerat la Penitenciarul Botoșani.