Material lemnos confiscat de polițiști
La data de 26.11.2021, ora 17.05, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare, pe raza comunei Putna, județul Suceava au oprit pentru control o autoutilitară care transporta material lemnos.
Cu ocazia verificărilor efectuate, conducătorul auto domiciliat în comuna Putna, județul Suceava a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire al materialului lemnos. Având în vedere aceste aspecte, s-au efectuat verificări în bazele de date, stabilindu-se că materialul lemnos transportat nu este însoțit de vreun aviz de însoțire conform reglementărilor legale.
Din acest motiv, transportul a fost condus la Ocolul Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui pădurar care în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit faptul că în autoutilitară era transportată cantitatea totală de 4.20 m.c. lemn foc molid.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 Modificate, iar materialul lemnos a fost confiscat , fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Tot la data de 26.11.2021, ora 17.50, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare, pe raza comunei Putna, județul Suceava au oprit pentru control, o altă autoutilitară care transporta material lemnos și care era condusă de un bărbat domiciliat în comuna Putna, județul Suceava.
Cu ocazia verificărilor efectuate, conducătorul auto a declarat verbal faptul că nu deține aviz de însoțire al materialului lemnos. Având în vedere aceste aspecte, s-au efectuat verificări în bazele de date, stabilindu-se că materialul lemnos transportat nu este însoțit de vreun aviz de însoțire conform reglementărilor legale.
Din acest motiv, transportul a fost condus la Ocolul Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui pădurar care în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit faptul că în autoutilitară era transportată cantitatea totală de 2.03 m.c. lemn foc molid.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 Modificate, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Evenimente rutiere cercetate de poliţisti
La data de 26.11.2021, în jurul orei 12:50, un bărbat de 37 ani, din com. Dornești, jud. Suceava, conducea tractorul agricol în curtea imobilului și a pătruns în strada Zorilor intrând în coliziune cu autoturismul condus către D.N. 2 H de un bărbat de 27 ani, din com. Dornești, jud. Suceava.
În urma impactului, au rezultat avarii la autoturism precum și vătămarea corporală a unei femei de 27 ani, din com. Dornești, jud. Suceava, pasageră pe scaunul din dreapta față al autoturismului.
După producerea evenimentului, conducătorul tractorului de 37 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, revenind după aproximativ 30 de minute la fața locului.
Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l în aerul expirat în ambele cazuri după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Efectuându-se verificări în baza de date, a rezultat faptul că bărbatul de 37 ani posedă permis de conducere ce figurează cu mențiunea „REȚINUT”.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196, al. 2 din Codul Penal, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335, al. 2 din Codul Penal și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, faptă prev. și ped. de art. 338, al. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38, al. 1 și 2 din Codul Penal.
La 26.11.2021, în jurul orelor 14.50, un bărbat de 36 ani, din com. Mănăstirea Humorului, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe D.J 177 în localitatea Poiana Micului, având direcţia de deplasare Poiana Micului, spre Mănăstirea Humorului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă, intrând cu maşina în şanț.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de pe locul din dreapta faţă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
La data de 26.11.2021, ora 17:40, un bărbat în vârstă de 32 de ani din com. Crucea, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul, în parcarea unui supermarket din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a accidentat-o pe o femeie în vârstă de 55 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care se deplasa prin parcarea respectivă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal.
Dosar penal la regimul rutier
La data de 27.11.2021, echipajul de poliție rutieră, în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe str. Calea Transilvaniei din mun. Câmpulung Moldovenesc, a constatat faptul că în jurul orei 00:15, un bărbat de 35 de ani, a condus autoturismul cu viteză excesivă, moment in care echipajul de politie a plecat în urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 2 km, acesta conformându-se în final şi oprind pe partea dreaptă.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică în valoare de 0, 57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că acesta deține permis de conducere, însă cu mențiunea CU RESTRICȚII – SUSPENDAT.
In continuare celui în cauză i s-a adus la cunoștință obligativitatea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, sens în care acesta și-a exprimat consimțământul scris cu privire la desfășurarea acestei proceduri, ulterior fiind condus la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.
Cecetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, urmând a se dispune măsuri procesuale.