Vineri, 5 noiembrie 2021, în jurul orelor 10.05, Viorica O., de 47 de ani, din Suceava, a condus un autovehicul Citroen în parcarea din fața restaurantului Urban, de pe strada Teilor din Suceava, și a efectuat o manevră de mers cu spatele fără să se asigure, accidentând-o pe o minoră de 14 ani care cobora de pe locul stânga spate al unui autovehiculul Audi care era oprit, la volanul căruia se afla Marian P., de 48 de ani, din Valea Moldovei.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava. În urma investigaţiilor medicale s-a stabilit diagnosticul „traumatism gambă și gleznă stânga”.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.