Marți, 23 noiembrie 2021, la ora 14.30, Secția de Poliție Rurală Mălini a fost sesizată prin 112 de către o femeie din comuna Baia cu privire la faptul că un băiat beat i-a stricat gardul cu o dubă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Viitorului din satul Bogata, comuna Baia, unde a fost identificată autoutilitara Volkswagen care era parcată parţial în afara părţii carosabile, în faţa gardului locuinţei lui Cristian P. Acesta a precizat faptul că în jurul orei 14.20 concubina sa, Maria S., a condus autoutilitara Volkswagen din direcţia Baia spre Bogata, pe strada Viitorului, iar la un moment dat aceasta a oprit autoutilitara în afara părţii carosabile, cu intenţia de a o parca cu spatele în curtea locuinţei sale.
Întrucât aceasta nu a putut efectua această manevră, bărbatul s-a urcat la volanul autoutilitarei, a efectuat manevra de dat înapoi, a apăsat ambreiajul, pierzând controlul asupra autoutilitarei şi intrând cu aceasta într-un gard care Silviei A., vecină. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale doar la gard.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge.
Totodată, s-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere sub influența alcoolului” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.