Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat, vineri, tabelul actualizat al ratelor de vaccinare pentru fiecare unitate de învățământ din județul Suceava.
Conform noilor reguli stabilite de Ministerul Educației, rata de vaccinare nu se mai calculează însumat pentru toate structurile subordinate unei unități de învățământ cu personalitate juridică, ci se calculează pentru fiecare școală sau grădiniță în parte.
În școlile și grădinițele cu rate de vaccinare de cel puțin 60%, cursurile se vor organiza cu prezență fizică. În școlile și grădinițele unde rata de vaccinare este mai mică de 60%, vor fi organizate cursuri online.
Conform tabelului publicat de IȘJ Suceava, dintre cele 743 de structuri din județul Suceava, 279 vor organiza cursuri cu prezență fizică, iar 464 vor organiza cursuri online.
Conform noilor reguli stabilite de Ministerul Educației, rata de vaccinare nu se mai calculează însumat pentru toate structurile subordinate unei unități de învățământ cu personalitate juridică, ci se calculează pentru fiecare școală sau grădiniță în parte.
În școlile și grădinițele cu rate de vaccinare de cel puțin 60%, cursurile se vor organiza cu prezență fizică. În școlile și grădinițele unde rata de vaccinare este mai mică de 60%, vor fi organizate cursuri online.
Conform tabelului publicat de IȘJ Suceava, dintre cele 743 de structuri din județul Suceava, 279 vor organiza cursuri cu prezență fizică, iar 464 vor organiza cursuri online.
În 60 de școli și grădinițe din județul Suceava rata de vacinare este de 100%. Pe de altă parte, în 146 de școli și grădinițe rata de vaccinare este zero.
Situația personalului vaccinat în unitățile de învățământ din județul Suceava, actualizată la 12 noiembrie 2021
Denumire Unitate cu Personalitate Juridică | Denumire Unitate De Învățământ | Statut Unitate | Rata Vaccinare Personal 12.11.2021 (%) | |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Pj | 25 |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Școala Primară Călugăreni | Ar | 0 |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Grădinița Cu Program Normal Adâncata | Ar | 0 |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Grădinița Cu Program Normal Fetești | Ar | 0 |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Școala Primară Fetești | Ar | 33.33 |
Adâncata | Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata | Grădinița Cu Program Normal Călugăreni | Ar | 0 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Pj | 39.47 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Clit | Ar | 50 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Arbore | Ar | 60 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Școala Primară Arbore | Ar | 18.18 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Școala Gimnazială Nr. 2 Arbore | Ar | 36.84 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Bodnăreni | Ar | 0 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Arbore | Ar | 0 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Clit | Ar | 0 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Școala Gimnazială Clit | Ar | 20 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Școala Primară Bodnăreni | Ar | 50 |
Arbore | Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Arbore | Ar | 33.33 |
Baia | Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia | Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia | Pj | 58.06 |
Baia | Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Baia | Ar | 62.5 |
Baia | Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia | Școala Gimnazială Nr. 2 Baia | Ar | 53.33 |
Baia | Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Baia | Ar | 33.33 |
Baia | Școala Gimnazială Nr. 3 Baia | Școala Gimnazială Nr. 3 Baia | Pj | 30 |
Baia | Școala Gimnazială Nr. 3 Baia | Școala Gimnazială Bogata | Ar | 30.77 |
Baia | Școala Gimnazială Nr. 3 Baia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Baia | Ar | 50 |
Baia | Școala Gimnazială Nr. 3 Baia | Grădinița Cu Program Normal Bogata | Ar | 33.33 |
Bălăceana | Școala Gimnazială Bălăceana | Școala Gimnazială Bălăceana | Pj | 62.5 |
Bălăceana | Școala Gimnazială Bălăceana | Grădinița Cu Program Normal Bălăceana | Ar | 50 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Școala Gimnazială Bălcăuți | Pj | 42.1 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Școala Primară Gropeni | Ar | 100 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Grădinița Cu Program Normal Gropeni | Ar | 0 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Grădinița Cu Program Normal Bălcăuți | Ar | 66.66 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Școala Gimnazială Negostina | Ar | 75 |
Bălcăuţi | Școala Gimnazială Bălcăuți | Grădinița Cu Program Normal Negostina | Ar | 66.66 |
Berchişeşti | Școala Gimnazială Berchișești | Școala Gimnazială Berchișești | Pj | 40 |
Berchişeşti | Școala Gimnazială Berchișești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Berchișești | Ar | 33.33 |
Berchişeşti | Școala Gimnazială Berchișești | Grădinița Cu Program Normal Corlata | Ar | 0 |
Berchişeşti | Școala Gimnazială Berchișești | Școala Primară Corlata | Ar | 0 |
Berchişeşti | Școala Gimnazială Berchișești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Berchișești | Ar | 25 |
Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Pj | 60 |
Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Bilca | Ar | 100 |
Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Bilca | Ar | 100 |
Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Școala Primară Nr. 1 Bilca | Ar | 100 |
Bilca | Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Bilca | Ar | 100 |
Bogdăneşti | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Pj | 71.42 |
Bogdăneşti | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Școala Gimnazială Nr. 2 Bogdănești | Ar | 62.5 |
Bogdăneşti | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Bogdănești | Ar | 0 |
Bogdăneşti | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Bogdănești | Ar | 100 |
Bogdăneşti | Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Bogdănești | Ar | 100 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Pj | 35.71 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Grădinița Cu Program Normal Giulești | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Școala Primară Giulești | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Școala Primară Săcuța | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Școala Primară Boroaia | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Școala Gimnazială Moișa | Ar | 42.85 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Boroaia | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Grădinița Cu Program Normal Moișa | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Grădinița Cu Program Normal Săcuța | Ar | 0 |
Boroaia | Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Boroaia | Ar | 0 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Pj | 46 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Bosanci | Ar | 0 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Școala Primară Cumpărătura | Ar | 0 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Grădinița Cu Program Normal „Căsuța Din Povești" Bosanci | Ar | 40 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Școala Primară Bosanci | Ar | 60 |
Bosanci | Școala Gimnazială Bosanci | Grădinița Cu Program Normal Cumpărătura | Ar | 0 |
Botoşana | Școala Gimnazială Botoșana | Școala Gimnazială Botoșana | Pj | 45 |
Botoşana | Școala Gimnazială Botoșana | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Botoșana | Ar | 0 |
Botoşana | Școala Gimnazială Botoșana | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Botoșana | Ar | 100 |
Botoşana | Școala Gimnazială Botoșana | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Botoșana | Ar | 0 |
Breaza | Școala Gimnazială Breaza | Școala Gimnazială Breaza | Pj | 61.11 |
Breaza | Școala Gimnazială Breaza | Grădinița Cu Program Normal Breaza De Sus | Ar | 100 |
Breaza | Școala Gimnazială Breaza | Grădinița Cu Program Normal Pârâu Brezei | Ar | 100 |
Breaza | Școala Gimnazială Breaza | Grădinița Cu Program Normal Breaza | Ar | 100 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Pj | 30 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Școala Primară Sadău | Ar | 33.33 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Grădinița Cu Program Normal Sadău | Ar | 0 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Grădinița Cu Program Normal Falcău | Ar | 25 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Grădinița Cu Program Normal Brodina | Ar | 50 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Școala Primară Brodina De Jos | Ar | 16.66 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Grădinița Cu Program Normal Brodina De Jos | Ar | 0 |
Brodina | Școala Gimnazială Brodina | Școala Gimnazială Falcău | Ar | 10.52 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Pj | 58.13 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Grădinița Cu Program Normal Broșteni | Ar | 33.33 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Grădinița Cu Program Normal Holda | Ar | 0 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Școala Primară Dârmoxa | Ar | 0 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Cotârgași | Ar | 50 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Școala Gimnazială „Ion Teodorescu” Cotârgași | Ar | 42.85 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Cotârgași | Ar | 50 |
Broşteni | Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni | Grădinița Cu Program Prelungit Broșteni | Ar | 42.85 |
Buneşti | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Pj | 61.11 |
Buneşti | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Grădinița Cu Program Normal Uncești | Ar | 100 |
Buneşti | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Școala Primară Uncești | Ar | 66.66 |
Buneşti | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Grădinița Cu Program Normal Bunești | Ar | 0 |
Buneşti | Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești | Grădinița Cu Program Normal Podeni | Ar | 50 |
Burla | Școala Gimnazială Burla | Școala Gimnazială Burla | Pj | 25.71 |
Burla | Școala Gimnazială Burla | Grădinița Cu Program Normal Burla | Ar | 25 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Pj | 46.2 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Școala Gimnazială Cacica | Ar | 53 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Grădinița Cu Program Normal Cacica | Ar | 100 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Grădinița Cu Program Normal Pârteștii De Sus | Ar | 66.66 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Școala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” Solonețu Nou | Ar | 60 |
Cacica | Școala Gimnazială Pârteștii De Sus | Grădinița Cu Program Normal Solonețu Nou | Ar | 0 |
Cajvana | Grădinița Cu Program Normal ”STEJĂRELUL” Cajvana | Grădinița Cu Program Normal ”STEJĂRELUL” Cajvana | Pj | 36.11 |
Cajvana | Liceul Tehnologic ”ȘTEFAN Cel Mare” Cajvana | Liceul Tehnologic ”ȘTEFAN Cel Mare” Cajvana | Pj | 62.93 |
Calafindeşti | Școala Gimnazială Calafindești | Școala Gimnazială Calafindești | Pj | 60 |
Calafindeşti | Școala Gimnazială Calafindești | Grădinița Cu Program Normal Calafindești | Ar | 66.68 |
Calafindeşti | Școala Gimnazială Calafindești | Școala Primară Botoșenița Mare | Ar | 66 |
Câmpulung Moldovenesc | Centrul De Studii „Ștefan Cel Mare Și Sfânt - Bucovina” Câmpulung Moldovenesc | Centrul De Studii „Ștefan Cel Mare Și Sfânt - Bucovina” Câmpulung Moldovenesc | Pj | 71.87 |
Câmpulung Moldovenesc | Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc | Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc | Pj | 78 |
Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc | Pj | 41.5 |
Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Național Militar „Ștefan Cel Mare" Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Național Militar „Ștefan Cel Mare" Câmpulung Moldovenesc | Pj | 68.38 |
Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc | Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc | Pj | 67.85 |
Câmpulung Moldovenesc | Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc | Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc | Pj | 61.11 |
Câmpulung Moldovenesc | Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor" Câmpulung Moldovenesc | Ar | 66.6 |
Câmpulung Moldovenesc | Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Prelungit Nr. 2 Câmpulung Moldovenesc | Ar | 28.57 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc | Pj | 72.54 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc | Pj | 70.37 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Normal Nr. 5 Câmpulung Moldovenesc | Ar | 75 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Normal „Valea Seaca" Câmpulung Moldovenesc | Ar | 66.66 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Câmpulung Moldovenesc | Ar | 60 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Normal „Floare De Colț" Câmpulung Moldovenesc | Ar | 100 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „Teodor V. Ștefanelli" Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „Teodor V. Ștefanelli" Câmpulung Moldovenesc | Pj | 61.11 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Gimnazială „Teodor V. Ștefanelli" Câmpulung Moldovenesc | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Câmpulung Moldovenesc | Ar | 66.66 |
Câmpulung Moldovenesc | Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc | Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc | Pj | 46.8 |
Capu Câmpului | Școala Gimnazială „Ion Barbir” Capu Câmpului | Școala Gimnazială „Ion Barbir” Capu Câmpului | Pj | 69.23 |
Capu Câmpului | Școala Gimnazială „Ion Barbir” Capu Câmpului | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Capu Câmpului | Ar | 66.66 |
Cârlibaba | Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Cârlibaba | Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Cârlibaba | Pj | 61 |
Cârlibaba | Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Cârlibaba | Grădinița Cu Program Normal Cârlibaba | Ar | 50 |
Ciocăneşti | Școala Gimnazială Ciocănești | Școala Gimnazială Ciocănești | Pj | 40 |
Ciocăneşti | Școala Gimnazială Ciocănești | Grădinița Cu Program Normal Ciocănești | Ar | 66 |
Ciprian Porumbescu | Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu | Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu | Pj | 63.63 |
Ciprian Porumbescu | Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu | Grădinița Cu Program Normal Ciprian Porumbescu | Ar | 25 |
Comăneşti | Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu" Comănești | Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu" Comănești | Pj | 23.08 |
Comăneşti | Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu" Comănești | Grădinița Cu Program Normal Humoreni | Ar | 50 |
Comăneşti | Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu" Comănești | Grădinița Cu Program Normal Comănești | Ar | 0 |
Comăneşti | Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu" Comănești | Școala Gimnazială Humoreni | Ar | 28.57 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Pj | 43.47 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Școala Primară ”IOAN Grosaru” Păiseni | Ar | 66.66 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Grădinița Cu Program Normal „Ioan Grosaru" Păiseni | Ar | 0 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Ieremia Valahul” Sasca Mare | Ar | 29.41 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Grădinița Cu Program Normal „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Ar | 66.66 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” Cornu Luncii | Grădinița Cu Program Normal „Ieremia Valahul" Sasca Mare | Ar | 0 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Școala Gimnazială Băișești | Pj | 68.18 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Școala Primară Dumbrava | Ar | 85.71 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Grădinița Cu Program Normal Dumbrava | Ar | 0 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Școala Primară Brăiești | Ar | 66.67 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Grădinița Cu Program Normal Băișești | Ar | 0 |
Cornu Luncii | Școala Gimnazială Băișești | Grădinița Cu Program Normal Brăiești | Ar | 0 |
Coşna | Școala Gimnazială Coșna | Școala Gimnazială Coșna | Pj | 31.25 |
Coşna | Școala Gimnazială Coșna | Grădinița Cu Program Normal Coșna | Ar | 33.33 |
Crucea | Școala Gimnazială Crucea | Școala Gimnazială Crucea | Pj | 52.94 |
Crucea | Școala Gimnazială Crucea | Grădinița Cu Program Normal Crucea | Ar | 50 |
Crucea | Școala Gimnazială Crucea | Grădinița Cu Program Normal Cojoci | Ar | 0 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Școala Gimnazială Măriței | Pj | 68.18 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Grădinița Cu Program Normal Măriței | Ar | 33.33 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Grădinița Cu Program Normal Dărmănești | Ar | 33.33 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Grădinița Cu Program Normal Dănila | Ar | 0 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Școala Gimnazială Dărmănești | Ar | 61.11 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Grădinița Cu Program Normal Călinești Enache | Ar | 100 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Școala Gimnazială Dănila | Ar | 62.5 |
Dărmănești | Școala Gimnazială Măriței | Școala Gimnazială Călinești Enache | Ar | 68.75 |
Dolhasca | Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca | Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca | Pj | 63.24 |
Dolhasca | Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca | Grădinița Cu Program Normal Dolhasca | Ar | 100 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Școala Gimnazială Budeni | Pj | 64.7 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Școala Gimnazială „Petru Rareș” Probota | Ar | 30.76 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Școala Primară Siliștea | Ar | 50 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Grădinița Cu Program Normal Budeni | Ar | 100 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Grădinița Cu Program Normal Siliștea Nouă | Ar | 100 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Grădinița Cu Program Normal Poienari | Ar | 0 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Probota | Ar | 50 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Budeni | Școala Primară Poienari | Ar | 0 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Gulia | Școala Gimnazială Gulia | Pj | 26.92 |
Dolhasca | Școala Gimnazială Gulia | Grădinița Cu Program Normal Gulia | Ar | 0 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolheștii Mari | Pj | 61.11 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Grădinița Cu Program Normal Dolheștii Mari | Ar | 66.66 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Școala Gimnazială Dolheștii Mici | Ar | 62.5 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Grădinița Cu Program Normal Valea Bourei | Ar | 0 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Școala Primară Valea Bourei | Ar | 40 |
Dolheşti | Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea" Dolheștii Mari | Grădinița Cu Program Normal Dolheștii Mici | Ar | 100 |
Dorna Candrenilor | Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor | Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor | Pj | 63.63 |
Dorna Candrenilor | Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor | Grădinița Cu Program Normal Poiana Negrii | Ar | 0 |
Dorna Candrenilor | Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor | Școala Gimnazială Poiana Negrii | Ar | 61.9 |
Dorna Candrenilor | Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor | Grădinița Cu Program Prelungit Dorna Candrenilor | Ar | 0 |
Dorna-Arini | Școala Gimnazială Dorna Arini | Școala Gimnazială Dorna Arini | Pj | 61.53 |
Dorna-Arini | Școala Gimnazială Dorna Arini | Grădinița Cu Program Prelungit Rusca | Ar | 66 |
Dorna-Arini | Școala Gimnazială Dorna Arini | Grădinița Cu Program Normal Dorna Arini | Ar | 66 |
Dorneşti | Școala Gimnazială Dornești | Școala Gimnazială Dornești | Pj | 67.64 |
Dorneşti | Școala Gimnazială Dornești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Dornești | Ar | 80 |
Drăgoieşti | Școala Gimnazială Drăgoiești | Școala Gimnazială Drăgoiești | Pj | 59.1 |
Drăgoieşti | Școala Gimnazială Drăgoiești | Grădinița Cu Program Normal Măzănăești | Ar | 100 |
Drăgoieşti | Școala Gimnazială Drăgoiești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Drăgoiești | Ar | 25 |
Drăgoieşti | Școala Gimnazială Drăgoiești | Școala Primară Măzănăești | Ar | 66.66 |
Drăguşeni | Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni | Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni | Pj | 40.9 |
Drăguşeni | Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Drăgușeni | Ar | 50 |
Drăguşeni | Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni | Grădinița Cu Program Normal Broșteni | Ar | 50 |
Drăguşeni | Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Drăgușeni | Ar | 0 |
Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni | Pj | 46 |
Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal Sălăgeni | Ar | 0 |
Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Dumbrăveni | Ar | 33 |
Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Dumbrăveni | Ar | 33 |
Dumbrăveni | Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Pj | 63 |
Dumbrăveni | Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Școala Primară Nr. 2 Dumbrăveni | Ar | 50 |
Dumbrăveni | Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Școala Primară Nr. 1 Dumbrăveni | Ar | 33.33 |
Dumbrăveni | Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Școala Primară Sălăgeni | Ar | 66.66 |
Fălticeni | Clubul Copiilor Fălticeni | Clubul Copiilor Fălticeni | Pj | 83.33 |
Fălticeni | Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni | Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni | Pj | 63.15 |
Fălticeni | Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni | Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni | Pj | 80.6 |
Fălticeni | Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni | Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni | Pj | 60.5 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Voinicelul" Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Voinicelul" Fălticeni | Pj | 66.67 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Voinicelul" Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Scufița Roșie" Fălticeni | Ar | 42.86 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Voinicelul" Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Alice” Fălticeni | Ar | 33.33 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Voinicelul" Fălticeni | Grădinița Cu Program Normal „Lizuca” Fălticeni | Ar | 0 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Pinocchio" Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Pinocchio" Fălticeni | Pj | 61.9 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Pinocchio" Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Fălticeni | Ar | 44.44 |
Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Pinocchio" Fălticeni | Grădinița Cu Program Prelungit „Licurici” Fălticeni | Ar | 68.75 |
Fălticeni | Grădinița Specială Fălticeni | Grădinița Specială Fălticeni | Pj | 48.53 |
Fălticeni | Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza" Fălticeni | Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni | Pj | 61.9 |
Fălticeni | Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni | Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni | Pj | 72.5 |
Fălticeni | Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni | Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni | Pj | 63.79 |
Fălticeni | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni | Pj | 66.66 |
Fălticeni | Școala Postliceală F.E.G. Education Fălticeni | Școala Postliceală F.E.G. Education Fălticeni | Pj | 50 |
Fălticeni | Școala Postliceală Sanitară ”CENTRUL De Studii European” Fălticeni | Școala Postliceală Sanitară ”CENTRUL De Studii European” Fălticeni | Pj | 86 |
Fântâna Mare | Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare | Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare | Pj | 52.63 |
Fântâna Mare | Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare | Grădinița Cu Program Normal Cotu Băii | Ar | 0 |
Fântâna Mare | Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare | Grădinița Cu Program Normal Fântâna Mare | Ar | 50 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Pj | 35.71 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Grădinița Cu Program Normal Stamate | Ar | 0 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Grădinița Cu Program Normal Fântânele | Ar | 66.66 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Școala Gimnazială Fântânele | Ar | 41.66 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Grădinița Cu Program Normal Bănești | Ar | 0 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Școala Primară Nr. 1 Stamate | Ar | 57.14 |
Fântânele | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești | Școala Primară Nr. 2 Stamate | Ar | 33.33 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Școala Gimnazială Oniceni | Pj | 72.72 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal Ruși | Ar | 50 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Școala Primară Boura | Ar | 80 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal Țolești | Ar | 100 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal Manolea | Ar | 100 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal Forăști | Ar | 0 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Școala Gimnazială Manolea | Ar | 50 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Școala Primară Forăști | Ar | 40 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal ”ÎNVĂȚĂTOR Costică Nitu” Oniceni | Ar | 100 |
Forăști | Școala Gimnazială Oniceni | Grădinița Cu Program Normal Boura | Ar | 0 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Școala Gimnazială Bucșoaia | Pj | 22.73 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Grădinița Cu Program Normal Bucșoaia | Ar | 0 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Grădinița Cu Program Normal Doroteia | Ar | 0 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Școala Gimnazială ”PROF. Nicolae Ignat” Doroteia | Ar | 21 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Frasin | Ar | 66.66 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Frasin | Ar | 66.66 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Grădinița Cu Program Normal Plutonița | Ar | 33 |
Frasin | Școala Gimnazială Bucșoaia | Școala Gimnazială Frasin | Ar | 19.05 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi | Pj | 50 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Școala Gimnazială Nr. 2 Frătăuții Noi | Ar | 52 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Școala Gimnazială „Samuil Isopescul” Costișa | Ar | 50 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Frătăuții Noi | Ar | 25 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Costișa | Ar | 33 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Costișa | Ar | 50 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Frătăuții Noi | Ar | 33 |
Frătăuţii Noi | Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu" Frătăuții Noi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Frătăuții Noi | Ar | 33 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Pj | 48.38 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Frătăuții Vechi | Ar | 66.66 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Frătăuții Vechi | Ar | 66.66 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Școala Primară „Liviu V. Ionesi” Frătăuții Vechi | Ar | 40 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Școala Gimnazială „Ion Pintilie” Măneuți | Ar | 33.33 |
Frătăuţii Vechi | Școala Gimnazială Frătăuții Vechi | Grădinița Cu Program Normal Măneuți | Ar | 50 |
Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Pj | 56 |
Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Grădinița Cu Program Normal Deia | Ar | 0 |
Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Frumosu | Ar | 0 |
Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Școala Primară Frumosu | Ar | 33.33 |
Frumosu | Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Frumosu | Ar | 33.33 |
Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei | Pj | 68 |
Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Traian Popovici” Colacu | Ar | 68.42 |
Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Colacu | Ar | 66.66 |
Fundu Moldovei | Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Fundu Moldovei | Ar | 66.66 |
Gălăneşti | Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu" Gălănești | Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești | Pj | 52.17 |
Gălăneşti | Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu" Gălănești | Grădinița Cu Program Normal Gălănești | Ar | 66.66 |
Gălăneşti | Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu" Gălănești | Grădinița Cu Program Normal Hurjuieni | Ar | 100 |
Gălăneşti | Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu" Gălănești | Școala Primară Hurjuieni | Ar | 0 |
Grămeşti | Școala Gimnazială „Pahomie C. Vasiliu” Grămești | Școala Gimnazială „Pahomie C. Vasiliu” Grămești | Pj | 60 |
Grămeşti | Școala Gimnazială „Pahomie C. Vasiliu” Grămești | Școala Primară Bălinești | Ar | 60 |
Grămeşti | Școala Gimnazială „Pahomie C. Vasiliu” Grămești | Grădinița Cu Program Normal Bălinești | Ar | 66.66 |
Grămeşti | Școala Gimnazială „Pahomie C. Vasiliu” Grămești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Grămești | Ar | 66.6 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Grănicești | Pj | 46.42 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Slobozia Sucevei | Ar | 0 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Gura Solcii | Ar | 0 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Dumbrava | Ar | 0 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Primară Dumbrava | Ar | 33 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Gimnazială Gura Solcii | Ar | 37 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Primară Slobozia Sucevei | Ar | 17 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Grănicești | Ar | 20 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Primară Iacobești | Ar | 75 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Iacobești | Ar | 50 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Grădinița Cu Program Normal Românești | Ar | 0 |
Grăniceşti | Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu" Grănicești | Școala Gimnazială Românești | Ar | 38.88 |
Gura Humorului | Centrul Școlar De Educație Incluzivă „Sf. Andrei" Gura Humorului | Centrul Școlar De Educație Incluzivă „Sf. Andrei" Gura Humorului | Pj | 50.62 |
Gura Humorului | Clubul Copiilor Gura Humorului | Clubul Copiilor Gura Humorului | Pj | 76.92 |
Gura Humorului | Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului | Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului | Pj | 40 |
Gura Humorului | Colegiul „Alexandru Cel Bun” Gura Humorului | Colegiul „Alexandru Cel Bun” Gura Humorului | Pj | 71.25 |
Gura Humorului | Grădinița ”PARADISUL Piticilor” Gura Humorului | Grădinița ”PARADISUL Piticilor” Gura Humorului | Pj | 69.28 |
Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal „Lumea Copilăriei” Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal „Lumea Copilăriei" Gura Humorului | Pj | 37.5 |
Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal „Lumea Copilăriei” Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal „Pinochio” Gura Humorului | Ar | 0 |
Gura Humorului | Grădinița Cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Gura Humorului | Grădinița Cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor" Gura Humorului | Pj | 47.06 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului | Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului | Pj | 45.16 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului | Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului | Pj | 62.79 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului | Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului | Pj | 46.15 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului | Școala Primară Boureni | Ar | 0 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal Boureni | Ar | 0 |
Gura Humorului | Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului | Grădinița Cu Program Normal Voroneț | Ar | 0 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Pj | 73.07 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Școala Primară Berești | Ar | 66.66 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Grădinița Cu Program Normal Hănțești | Ar | 25 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Școala Primară Hănțești Vale | Ar | 62.5 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Grădinița Cu Program Normal Hănțești Vale | Ar | 62.5 |
Hănţeşti | Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești | Grădinița Cu Program Normal Berești | Ar | 66.66 |
Hârtop | Școala Gimnazială Hârtop | Școala Gimnazială Hârtop | Pj | 26.31 |
Hârtop | Școala Gimnazială Hârtop | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Hârtop | Ar | 0 |
Hârtop | Școala Gimnazială Hârtop | Școala Primară Hârtop | Ar | 0 |
Hârtop | Școala Gimnazială Hârtop | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Hârtop | Ar | 0 |
Horodnic De Jos | Școala Gimnazială „I.G.Sbiera” Horodnic De Jos | Școala Gimnazială „I.G.Sbiera” Horodnic De Jos | Pj | 45 |
Horodnic De Jos | Școala Gimnazială „I.G.Sbiera” Horodnic De Jos | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Horodnic De Jos | Ar | 0 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Pj | 57.14 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Horodnic De Sus | Ar | 66.66 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Școala Gimnazială Nr. 2 Horodnic De Sus | Ar | 41.17 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Școala Gimnazială Nr. 3 Horodnic De Sus | Ar | 45.45 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Horodnic De Sus | Ar | 100 |
Horodnic De Sus | Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Horodnic De Sus | Ar | 100 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Pj | 45 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Școala Primară Brădățel | Ar | 50 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Grădinița Cu Program Normal Horodniceni | Ar | 0 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Grădinița Cu Program Normal Mihăiești | Ar | 0 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Grădinița Cu Program Normal Brădățel | Ar | 100 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Școala Gimnazială Mihăiești | Ar | 45.45 |
Horodniceni | Școala Gimnazială ”MARIA Cantacuzino” Horodniceni | Grădinița Cu Program Normal Botești | Ar | 0 |
Iacobeni | Școala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni | Școala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni | Pj | 37.5 |
Iacobeni | Școala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni | Grădinița Cu Program Normal Cărăuși | Ar | 0 |
Iacobeni | Școala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni | Grădinița Cu Program Prelungit Iacobeni | Ar | 66 |
Iaslovăţ | Școala Gimnazială Nr. 1 Iaslovăț | Școala Gimnazială Nr. 1 Iaslovăț | Pj | 22.22 |
Iaslovăţ | Școala Gimnazială Nr. 1 Iaslovăț | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Iaslovăț | Ar | 40 |
Iaslovăţ | Școala Gimnazială Nr. 2 Iaslovăț | Școala Gimnazială Nr. 2 Iaslovăț | Pj | 9.52 |
Iaslovăţ | Școala Gimnazială Nr. 2 Iaslovăț | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Iaslovăț | Ar | 0 |
Ilişeşti | Școala Gimnazială „Simion Florea Marian" Ilișești | Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești | Pj | 71.42 |
Ilişeşti | Școala Gimnazială „Simion Florea Marian" Ilișești | Grădinița Cu Program Normal Ilișești | Ar | 50 |
Ilişeşti | Școala Gimnazială „Simion Florea Marian" Ilișești | Grădinița Cu Program Normal Brașca | Ar | 100 |
Ipoteşti | Școala Gimnazială Ipotești | Școala Gimnazială Ipotești | Pj | 28 |
Ipoteşti | Școala Gimnazială Ipotești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Ipotești | Ar | 0 |
Ipoteşti | Școala Gimnazială Ipotești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Ipotești | Ar | 33 |
Ipoteşti | Școala Gimnazială Ipotești | Școala Primară Ipotești | Ar | 50 |
Ipoteşti | Școala Gimnazială Ipotești | Grădinița Cu Program Normal Tișăuți | Ar | 33 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Pj | 20 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Primară Salaș | Ar | 50 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Primară Bobeica | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Grădinița Cu Program Normal Bobeica | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Grădinița Cu Program Normal Brodina De Sus | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Primară Cununa | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Grădinița Cu Program Normal Izvoarele Sucevei | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Primară Buc | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Primară Ploscii | Ar | 0 |
Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei | Școala Gimnazială Brodina De Sus | Ar | 23.08 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Pj | 60.93 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Grădinița Cu Program Normal Corni | Ar | 0 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Școala Gimnazială Siliștea | Ar | 44 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Grădinița Cu Program Normal Liteni | Ar | 80 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Grădinița Cu Program Normal Roșcani | Ar | 50 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Școala Gimnazială Corni | Ar | 33 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Grădinița Cu Program Normal Siliștea | Ar | 100 |
Liteni | Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni | Școala Gimnazială Roșcani | Ar | 50 |
Liteni | Școala Gimnazială Rotunda | Școala Gimnazială Rotunda | Pj | 41.4 |
Liteni | Școala Gimnazială Rotunda | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Rotunda | Ar | 0 |
Liteni | Școala Gimnazială Rotunda | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Rotunda | Ar | 100 |
Liteni | Școala Gimnazială Rotunda | Școala Primară Rotunda | Ar | 40 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Pj | 40.54 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Școala Primară Nr. 1 Văleni | Ar | 60 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Văleni | Ar | 100 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Școala Gimnazială Poiana Mărului | Ar | 47.82 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Grădinița Cu Program Normal Pâraie | Ar | 0 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Școala Gimnazială Nr. 2 Mălini | Ar | 52 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Grădinița Cu Program Normal Poiana Mărului | Ar | 0 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Școala Gimnazială Pâraie | Ar | 20 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Mălini | Ar | 50 |
Mălini | Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Mălini | Ar | 0 |
Mănăstirea Humorului | Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” Poiana Micului | Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” Poiana Micului | Pj | 68.42 |
Mănăstirea Humorului | Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” Poiana Micului | Grădinița Cu Program Normal Mănăstirea Humorului | Ar | 25 |
Mănăstirea Humorului | Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” Poiana Micului | Grădinița Cu Program Normal „Krystina Bochenek" Poiana Micului | Ar | 100 |
Marginea | Grădinița Cu Program Prelungit Marginea | Grădinița Cu Program Prelungit Marginea | Pj | 33.33 |
Marginea | Grădinița Cu Program Prelungit Marginea | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Marginea | Ar | 36 |
Marginea | Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea | Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea | Pj | 45 |
Marginea | Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea | Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea | Pj | 61.54 |
Marginea | Școala Gimnazială Nr. 3 Marginea | Școala Gimnazială Nr. 3 Marginea | Pj | 44 |
Marginea | Școala Gimnazială Nr. 3 Marginea | Gradinita Cu Program Normal Nr. 3 Marginea | Ar | 57.14 |
Milişăuţi | Școala Gimnazială Milișăuți | Școala Gimnazială Milișăuți | Pj | 50 |
Milişăuţi | Școala Gimnazială Milișăuți | Școala Gimnazială Bădeuți | Ar | 58.82 |
Milişăuţi | Școala Gimnazială Milișăuți | Grădinița Cu Program Normal Milișăuți | Ar | 0 |
Milişăuţi | Școala Gimnazială Milișăuți | Grădinița Cu Program Normal Bădeuți | Ar | 100 |
Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Pj | 78.13 |
Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Grădinița Cu Program Normal Mitocași | Ar | 0 |
Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Școala Primară „Ion Creangă” Mitocași | Ar | 100 |
Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Grădinița Cu Program Normal Mitocu Dragomirnei | Ar | 80 |
Mitocu Dragomirnei | Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei | Școala Primară Lipoveni | Ar | 83.33 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Școala Gimnazială Moara Nică | Pj | 76 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Grădinița Cu Program Normal Moara Carp | Ar | 0 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Școala Gimnazială Moara Carp | Ar | 71.42 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Școala Gimnazială Liteni | Ar | 71.42 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Grădinița Cu Program Normal Moara Nică | Ar | 66.66 |
Moara | Școala Gimnazială Moara Nică | Grădinița Cu Program Normal Liteni | Ar | 100 |
Moldova Suliţa | Școala Gimnazială Moldova Sulița | Școala Gimnazială Moldova Sulița | Pj | 21.05 |
Moldova Suliţa | Școala Gimnazială Moldova Sulița | Grădinița Cu Program Normal Benia | Ar | 0 |
Moldova Suliţa | Școala Gimnazială Moldova Sulița | Grădinița Cu Program Normal Moldova Sulița | Ar | 50 |
Moldova Suliţa | Școala Gimnazială Moldova Sulița | Școala Primară Benia | Ar | 0 |
Moldoviţa | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Pj | 59.57 |
Moldoviţa | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Grădinița Cu Program Normal Putna Secrieș | Ar | 0 |
Moldoviţa | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Școala Gimnazială Argel | Ar | 31.25 |
Moldoviţa | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Grădinița Cu Program Normal Moldovița | Ar | 33.33 |
Moldoviţa | Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița | Grădinița Cu Program Normal Km 11 Argel | Ar | 0 |
Mușenița | Școala Gimnazială Baineț | Școala Gimnazială Baineț | Pj | 47.05 |
Mușenița | Școala Gimnazială Baineț | Grădinița Cu Program Normal Vășcăuți | Ar | 0 |
Mușenița | Școala Gimnazială Baineț | Grădinița Cu Program Normal Baineț | Ar | 100 |
Mușenița | Școala Gimnazială Baineț | Școala Primară Vășcăuți | Ar | 0 |
Ostra | Școala Gimnazială Ostra | Școala Gimnazială Ostra | Pj | 70.37 |
Ostra | Școala Gimnazială Ostra | Grădinița Cu Program Normal Ostra | Ar | 75 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Pj | 33.33 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Grădinița Cu Program Normal Păltinoasa | Ar | 33.33 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Capu Codrului | Ar | 20 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Școala Primară Țîmpoceni | Ar | 0 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Grădinița Cu Program Normal Capu Codrului | Ar | 50 |
Păltinoasa | Școala Gimnazială Păltinoasa | Grădinița Cu Program Normal Țîmpoceni | Ar | 0 |
Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Pj | 50 |
Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Școala Primară Glodu | Ar | 40 |
Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Școala Primară Coverca | Ar | 40 |
Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Grădinița Cu Program Normal Panaci | Ar | 0 |
Panaci | Școala Gimnazială Panaci | Grădinița Cu Program Normal Glodu | Ar | 0 |
Pârteştii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Pj | 31.57 |
Pârteştii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Grădinița Cu Program Normal Pârteștii De Jos | Ar | 100 |
Pârteştii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Grădinița Cu Program Normal Deleni | Ar | 0 |
Pârteştii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Grădinița Cu Program Normal Rodina | Ar | 0 |
Pârteştii De Jos | Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârtestii De Jos | Școala Primară Rodina | Ar | 25 |
Pătrăuţi | Școala Gimnazială „Constantin Morariu" Pătrăuți | Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți | Pj | 56.52 |
Pătrăuţi | Școala Gimnazială „Constantin Morariu" Pătrăuți | Grădinița Cu Program Normal Pătrăuți | Ar | 44.44 |
Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Pj | 37 |
Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Școala Primară Dornișoara | Ar | 50 |
Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Grădinița Cu Program Normal Dornișoara | Ar | 0 |
Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Grădinița Cu Program Normal Podu Coșnei | Ar | 50 |
Poiana Stampei | Școala Gimnazială Poiana Stampei | Grădinița Cu Program Prelungit Poiana Stampei | Ar | 20 |
Poieni-Solca | Școala Gimnazială Poieni Solca | Școala Gimnazială Poieni Solca | Pj | 50 |
Poieni-Solca | Școala Gimnazială Poieni Solca | Grădinița Cu Program Normal Poieni Solca | Ar | 50 |
Pojorâta | Școala Gimnazială Pojorâta | Școala Gimnazială Pojorâta | Pj | 56.25 |
Pojorâta | Școala Gimnazială Pojorâta | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Pojorâta | Ar | 21.42 |
Pojorâta | Școala Gimnazială Pojorâta | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Pojorâta | Ar | 0 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Școala Gimnazială Preutești | Pj | 34.48 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Arghira | Ar | 100 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Bahna Arini | Ar | 0 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Școala Gimnazială Arghira | Ar | 61.11 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Leucușești | Ar | 50 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Preutești | Ar | 100 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Școala Gimnazială Basarabi | Ar | 31.57 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Școala Gimnazială Leucușești | Ar | 50 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Basarabi | Ar | 50 |
Preuteşti | Școala Gimnazială Preutești | Grădinița Cu Program Normal Huși | Ar | 100 |
Putna | Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul" Putna | Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul" Putna | Pj | 40.91 |
Putna | Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul" Putna | Școala Gimnazială Gura Putnei | Ar | 25 |
Putna | Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul" Putna | Grădinița Cu Program Normal „Prichindel” Putna | Ar | 75 |
Putna | Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul" Putna | Grădinița Cu Program Normal ”CĂSUȚA Poveștilor” Gura Putnei | Ar | 0 |
Rădăşeni | Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni | Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni | Pj | 30 |
Rădăşeni | Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni | Grădinița Cu Program Normal Rădășeni | Ar | 25 |
Rădăşeni | Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni | Grădinița Cu Program Normal Lămășeni | Ar | 100 |
Rădăşeni | Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni | Școala Gimnazială „Mihai Niculăiasa” Lămășeni | Ar | 33.33 |
Rădăuţi | Clubul Copiilor Rădăuți | Clubul Copiilor Rădăuți | Pj | 27.27 |
Rădăuţi | Clubul Copiilor Rădăuți | Clubul Copiilor Siret | Ar | 50 |
Rădăuţi | Clubul Sportiv Școlar Rădăuți | Clubul Sportiv Școlar Rădăuți | Pj | 83.33 |
Rădăuţi | Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți | Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți | Pj | 36.69 |
Rădăuţi | Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuți | Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți | Pj | 71.21 |
Rădăuţi | Colegiul Tehnic Rădăuți | Colegiul Tehnic Rădăuți | Pj | 59 |
Rădăuţi | Grădinița „Sf.Maria” Rădăuți | Grădinița „Sf.Maria” Rădăuți | Pj | 66.67 |
Rădăuţi | Grădinița Cu Program Prelungit „Micul Prinț" Rădăuți | Grădinița Cu Program Prelungit „Micul Prinț" Rădăuți | Pj | 81.82 |
Rădăuţi | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindelul" Rădăuți | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindelul" Rădăuți | Pj | 48.14 |
Rădăuţi | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindelul" Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal „Arlechino” Rădăuți | Ar | 0 |
Rădăuţi | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindelul" Rădăuți | Grădinița Cu Program Prelungit „Pinochio” Rădăuți | Ar | 38.46 |
Rădăuţi | Grădinița Cu Program Prelungit ”GRĂDINIȚA Magică” Rădăuți | Grădinița Cu Program Prelungit ”GRĂDINIȚA Magică” Rădăuți | Pj | 66.67 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți | Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți | Pj | 65.11 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Pj | 62 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Grădinița Cu Program Prelungit „Voinicelul" Rădăuți | Ar | 16 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal Nr. 6 Rădăuți | Ar | 66 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal „Alba Ca Zăpada" Rădăuți | Ar | 33 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal „Scufița Roșie" Rădăuți | Ar | 66 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți | Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți | Pj | 72.72 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți | Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți | Pj | 63.04 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal „Albinuța” Rădăuți | Ar | 75 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială ”DIMITRIE Cantemir” Rădăuți | Școala Gimnazială ”DIMITRIE Cantemir” Rădăuți | Pj | 60 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială ”DIMITRIE Cantemir” Rădăuți | Grădinița Cu Program Normal „Sfânta Treime" Rădăuți | Ar | 60 |
Rădăuţi | Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți | Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți | Pj | 74.2 |
Rădăuţi | Școala Postliceală Sanitară Centrul De Studii "ȘTEFAN Cel Mare Și Sfânt” Rădăuți | Școala Postliceală Sanitară Centrul De Studii "ȘTEFAN Cel Mare Și Sfânt” Rădăuți | Pj | 79 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Școala Gimnazială Râșca | Pj | 25 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Grădinița Cu Program Normal Slătioara | Ar | 0 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Râșca | Ar | 20 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Școala Primară Nr. 3 Râșca | Ar | 20 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Râșca | Ar | 0 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Școala Primară Nr. 2 Râșca | Ar | 42.85 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Școala Primară Buda | Ar | 28.57 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Grădinița Cu Program Normal Buda | Ar | 0 |
Râşca | Școala Gimnazială Râșca | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Râșca | Ar | 0 |
Sadova | Școala Gimnazială Sadova | Școala Gimnazială Sadova | Pj | 66.67 |
Sadova | Școala Gimnazială Sadova | Grădinița Cu Program Normal Sadova | Ar | 66.67 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Pj | 72.73 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Grădinița Cu Program Normal Prelipca | Ar | 66.66 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Grădinița Cu Program Normal Văratec | Ar | 66.66 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Grădinița Cu Program Normal Salcea | Ar | 60 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Școala Gimnazială ”MANDACHE Leocov” Prelipca | Ar | 61.11 |
Salcea | Școala Gimnazială ”AURELIAN Stanciu” Salcea | Școala Gimnazială ”IACOB Costache” Văratec | Ar | 82.35 |
Salcea | Școala Gimnazială ”CRISTOFOR Simionescu” Plopeni | Școala Gimnazială ”CRISTOFOR Simionescu” Plopeni | Pj | 61.53 |
Salcea | Școala Gimnazială ”CRISTOFOR Simionescu” Plopeni | Școala Primară ”DIACONU Constantin” Mereni | Ar | 63.15 |
Salcea | Școala Gimnazială ”CRISTOFOR Simionescu” Plopeni | Grădinița Cu Program Normal Plopeni | Ar | 28.57 |
Salcea | Școala Gimnazială ”CRISTOFOR Simionescu” Plopeni | Grădinița Cu Program Normal Mereni | Ar | 0 |
Șaru Dornei | Școala Gimnazială Neagra Șarului | Școala Gimnazială Neagra Șarului | Pj | 73.07 |
Șaru Dornei | Școala Gimnazială Neagra Șarului | Grădinița Cu Program Normal Șaru Dornei | Ar | 11.11 |
Șaru Dornei | Școala Gimnazială Neagra Șarului | Școala Gimnazială Șaru Dornei | Ar | 54.54 |
Șaru Dornei | Școala Gimnazială Neagra Șarului | Grădinița Cu Program Normal Neagra Șarului | Ar | 42.85 |
Satu Mare | Școala Gimnazială Satu Mare | Școala Gimnazială Satu Mare | Pj | 46.15 |
Satu Mare | Școala Gimnazială Satu Mare | Grădinița Cu Program Normal Țibeni | Ar | 66.66 |
Satu Mare | Școala Gimnazială Satu Mare | Școala Gimnazială Țibeni | Ar | 54.54 |
Satu Mare | Școala Gimnazială Satu Mare | Grădinița Cu Program Normal Satu Mare | Ar | 60 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Pj | 58.33 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Școala Gimnazială Sfântu Ilie | Ar | 55.56 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Grădinița Cu Program Normal Sfântu Ilie | Ar | 100 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Grădinița Cu Program Normal Șcheia | Ar | 0 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Grădinița Cu Program Normal Mihoveni | Ar | 33.33 |
Şcheia | Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia | Școala Gimnazială „Popinceanu Nicolae” Mihoveni | Ar | 47.62 |
Şerbăuţi | Școala Gimnazială Șerbăuți | Școala Gimnazială Șerbăuți | Pj | 72.72 |
Şerbăuţi | Școala Gimnazială Șerbăuți | Grădinița Cu Program Normal Călinești | Ar | 100 |
Şerbăuţi | Școala Gimnazială Șerbăuți | Grădinița Cu Program Normal Șerbăuți | Ar | 100 |
Şerbăuţi | Școala Gimnazială Șerbăuți | Școala Gimnazială Călinești | Ar | 81.81 |
Siminicea | Școala Gimnazială Siminicea | Școala Gimnazială Siminicea | Pj | 73.68 |
Siminicea | Școala Gimnazială Siminicea | Grădinița Cu Program Normal Grigorești | Ar | 100 |
Siminicea | Școala Gimnazială Siminicea | Școala Primară Grigorești | Ar | 100 |
Siminicea | Școala Gimnazială Siminicea | Grădinița Cu Program Normal Siminicea | Ar | 75 |
Siret | Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret | Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret | Pj | 66.99 |
Siret | Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret | Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret | Pj | 62 |
Siret | Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Siret | Ar | 66.66 |
Siret | Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret | Grădinița Cu Program Normal „Luminița” Siret | Ar | 64.7 |
Slatina | Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu" Slatina | Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” Slatina | Pj | 50 |
Slatina | Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu" Slatina | Școala Gimnazială Herla | Ar | 40 |
Slatina | Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu" Slatina | Grădinița Cu Program Normal Herla | Ar | 0 |
Slatina | Școala Gimnazială Găinești | Școala Gimnazială Găinești | Pj | 38.46 |
Slatina | Școala Gimnazială Găinești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Găinești | Ar | 100 |
Slatina | Școala Gimnazială Găinești | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Găinești | Ar | 0 |
Slatina | Școala Gimnazială Găinești | Grădinița Cu Program Normal Slatina | Ar | 100 |
Solca | Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca | Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca | Pj | 50 |
Solca | Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca | Grădinița Cu Program Normal Racova | Ar | 0 |
Solca | Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca | Grădinița Cu Program Normal „Mugur De Brad" Solca | Ar | 50 |
Solca | Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca | Școala Primară Racova | Ar | 66.66 |
Straja | Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja | Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja | Pj | 48.07 |
Straja | Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Straja | Ar | 33.33 |
Straja | Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Straja | Ar | 16.66 |
Straja | Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Straja | Ar | 100 |
Stroieşti | Școala Gimnazială Stroiești | Școala Gimnazială Stroiești | Pj | 48 |
Stroieşti | Școala Gimnazială Stroiești | Școala Primară „Ilie Grămadă” Zaharești | Ar | 0 |
Stroieşti | Școala Gimnazială Stroiești | Grădinița Cu Program Normal Zaharești | Ar | 0 |
Stroieşti | Școala Gimnazială Stroiești | Grădinița Cu Program Normal Stroiești | Ar | 66.66 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Pj | 42.85 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Școala Gimnazială Slătioara | Ar | 66.66 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Grădinița Cu Program Normal Negrileasa | Ar | 0 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Grădinița Cu Program Normal Gemenea | Ar | 0 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Grădinița Cu Program Normal Vadu Negrilesei | Ar | 0 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Grădinița Cu Program Normal Slătioara | Ar | 100 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Școala Primară Vadu Negrilesei | Ar | 33.33 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Școala Gimnazială Negrileasa | Ar | 38.88 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Grădinița Cu Program Normal Stulpicani | Ar | 60 |
Stulpicani | Școala Gimnazială Stulpicani | Școala Gimnazială Gemenea | Ar | 45.45 |
Suceava | Centrul Școlar De Educație Incluzivă Suceava | Centrul Școlar De Educație Incluzivă Suceava | Pj | 57.47 |
Suceava | Colegiul De Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava | Colegiul De Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava | Pj | 60.15 |
Suceava | Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava | Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava | Pj | 67.92 |
Suceava | Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava | Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava | Pj | 65.93 |
Suceava | Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava | Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava | Pj | 76.19 |
Suceava | Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” Suceava | Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” Suceava | Pj | 76.31 |
Suceava | Colegiul Național De Informatică „Spiru Haret" Suceava | Colegiul Național De Informatică „Spiru Haret" Suceava | Pj | 65.82 |
Suceava | Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava | Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava | Pj | 65.43 |
Suceava | Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava | Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava | Pj | 44.71 |
Suceava | Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava | Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava | Pj | 55.01 |
Suceava | Colegiul Tehnic De Industrie Alimentară Suceava | Colegiul Tehnic De Industrie Alimentară Suceava | Pj | 62.5 |
Suceava | Grădinița „Samariteanul” Nr. 20 Suceava | Grădinița „Samariteanul” Nr. 20 Suceava | Pj | 66.66 |
Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Obcini” Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Obcini” Suceava | Pj | 70.59 |
Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Țăndărică" Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Țăndărică” Suceava | Pj | 36.36 |
Suceava | Grădinița Cu Program Normal Și Prelungit ”TRIKI Riki” Suceava | Grădinița Cu Program Normal Și Prelungit ”TRIKI Riki” Suceava | Pj | 66.66 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava | Pj | 40.63 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Așchiuță" Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Așchiuță” Suceava | Pj | 53.57 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Așchiuță" Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit Nr. 6 Suceava | Ar | 46.66 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Gulliver" Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava | Pj | 66.66 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Gulliver" Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „A.B.C.” Suceava | Ar | 50 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindel" Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Prichindel" Suceava | Pj | 60 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit ”LA Piticul Vesel” Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit ”LA Piticul Vesel” Suceava | Pj | 77.27 |
Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit ”MICUL Prinț” Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit ”MICUL Prinț” Suceava | Pj | 76.9 |
Suceava | Liceul „Natanael” Suceava | Liceul „Natanael” Suceava | Pj | 13.88 |
Suceava | Liceul Cu Program Sportiv Suceava | Liceul Cu Program Sportiv Suceava | Pj | 60 |
Suceava | Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Suceava | Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Suceava | Pj | 51.85 |
Suceava | Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava | Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava | Pj | 60.22 |
Suceava | Palatul Copiilor Suceava | Palatul Copiilor Suceava | Pj | 74.07 |
Suceava | Școala „Româno-Britanică Suceava” Suceava | Școala „Româno-Britanică Suceava” Suceava | Pj | 73.33 |
Suceava | Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod" Suceava | Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava | Pj | 73.17 |
Suceava | Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod" Suceava | Grădinița Cu Program Normal Nr. 8 Suceava | Ar | 50 |
Suceava | Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod" Suceava | Grădinița Cu Program Normal Nr. 7 Suceava | Ar | 33.33 |
Suceava | Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava | Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava | Pj | 67.78 |
Suceava | Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava | Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava | Pj | 61.76 |
Suceava | Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Neghiniță” Suceava | Ar | 60 |
Suceava | Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava | Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava | Pj | 60.86 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava | Pj | 62.68 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Maria Montessori" Suceava | Ar | 25 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Pinocchio” Suceava | Ar | 50 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava | Pj | 60.31 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava | Pj | 68.18 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava | Pj | 61.53 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava | Pj | 50 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Norocel” Suceava | Ar | 33.33 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Arlechino” Suceava | Ar | 0 |
Suceava | Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava | Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava | Pj | 64.44 |
Suceava | Școala Postliceală F.E.G. Education - Filiala Suceava | Școala Postliceală F.E.G. Education - Filiala Suceava | Pj | 92.86 |
Suceava | Școala Postliceală Sanitară Centrul De Studii "ȘTEFAN Cel Mare Și Sfânt” Suceava | Școala Postliceală Sanitară Centrul De Studii "ȘTEFAN Cel Mare Și Sfânt” Suceava | Pj | 84.21 |
Suceava | Școala Postliceală Sanitară Suceava | Școala Postliceală Sanitară Suceava | Pj | 66.67 |
Suceava | Școala Primară ”SFÂNTUL Ioan Cel Nou De La Suceava” Suceava | Școala Primară ”SFÂNTUL Ioan Cel Nou De La Suceava” Suceava | Pj | 60.53 |
Suceava | Seminarul Teologic Liceal Ortodox "MITROPOLITUL Dosoftei” Suceava | Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava | Pj | 29.62 |
Suceava | Seminarul Teologic Liceal Ortodox "MITROPOLITUL Dosoftei” Suceava | Grădinița Cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Suceava | Ar | 18.18 |
Suceava | Seminarul Teologic Liceal Ortodox "MITROPOLITUL Dosoftei” Suceava | Grădinița Cu Program Normal Nr. 5 Suceava | Ar | 40 |
Suceava | Seminarul Teologic Liceal Ortodox "MITROPOLITUL Dosoftei” Suceava | Grădinița Cu Program Normal „Piticot” Suceava | Ar | 50 |
Suceviţa | Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc" Sucevița | Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc” Sucevița | Pj | 33.34 |
Suceviţa | Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc" Sucevița | Școala Gimnazială Voievodeasa | Ar | 20 |
Suceviţa | Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc" Sucevița | Grădinița Cu Program Normal Sucevița | Ar | 50 |
Suceviţa | Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc" Sucevița | Grădinița Cu Program Normal Voievodeasa | Ar | 66.67 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Școala Gimnazială Todirești | Pj | 29.41 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Grădinița Cu Program Normal „Vasile Bumbac" Costâna | Ar | 0 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Școala Gimnazială „Vasile Bumbac” Costâna | Ar | 40 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Școala Gimnazială „Ioan V. Rachieru” Soloneț | Ar | 33 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Grădinița Cu Program Normal „Ioan V. Rachieru" Soloneț | Ar | 50 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Școala Gimnazială Părhăuți | Ar | 0 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Grădinița Cu Program Normal Părhăuți | Ar | 0 |
Todireşti | Școala Gimnazială Todirești | Grădinița Cu Program Normal Todirești | Ar | 0 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu” Udești | Pj | 45 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Gimnazială Reuseni | Ar | 32 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Plăvălari | Ar | 34 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Luncușoara | Ar | 50 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Gimnazială Poieni Suceava | Ar | 16 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Știrbăț | Ar | 0 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Primară Luncușoara | Ar | 14 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Primară Chilișeni | Ar | 16 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Udești | Ar | 60 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Chilișeni | Ar | 0 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Reuseni | Ar | 50 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Grădinița Cu Program Normal Poieni Suceava | Ar | 0 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Gimnazială Știrbăț | Ar | 35 |
Udeşti | Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu" Udești | Școala Gimnazială Plăvălari | Ar | 40 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Pj | 26.66 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Școala Primară Nisipitu | Ar | 0 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Grădinița Cu Program Normal Ulma | Ar | 100 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Școala Gimnazială Lupcina | Ar | 19.04 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Grădinița Cu Program Normal Nisipitu | Ar | 0 |
Ulma | Școala Gimnazială Ulma | Grădinița Cu Program Normal Lupcina | Ar | 0 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Pj | 60 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nigotești | Ar | 60 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Dumbrăvița | Ar | 0 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Vadu Moldovei | Ar | 25 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Ioneasa | Ar | 0 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Movileni | Ar | 0 |
Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei | Școala Gimnazială Nr. 2 Vadu Moldovei | Ar | 60 |
Valea Moldovei | Școala Gimnazială Valea Moldovei | Școala Gimnazială Valea Moldovei | Pj | 41 |
Valea Moldovei | Școala Gimnazială Valea Moldovei | Școala Primară Mironu | Ar | 45 |
Valea Moldovei | Școala Gimnazială Valea Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Valea Moldovei | Ar | 0 |
Valea Moldovei | Școala Gimnazială Valea Moldovei | Grădinița Cu Program Normal Mironu | Ar | 0 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Pj | 42.85 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Grădinița Cu Program Normal Molid | Ar | 0 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Grădinița Cu Program Normal Vama De Sus | Ar | 0 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Grădinița Cu Program Normal Prisaca Dornei | Ar | 0 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Școala Primară Strâmtura | Ar | 40 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Grădinița Cu Program Normal Strâmtura | Ar | 50 |
Vama | Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama | Grădinița Cu Program Normal Vama | Ar | 25 |
Vatra Dornei | Clubul Copiilor Vatra Dornei | Clubul Copiilor Vatra Dornei | Pj | 36.36 |
Vatra Dornei | Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei | Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei | Pj | 83.33 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal „Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal „Căsuța Poveștilor" Vatra Dornei | Pj | 28.57 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal „Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal Nr. 8 Vatra Dornei | Ar | 0 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal „Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Normal „Licurici” Vatra Dornei | Ar | 25 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Alba Ca Zăpada” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Alba Ca Zăpada" Vatra Dornei | Pj | 57.89 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Alba Ca Zăpada” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Bamby” Vatra Dornei | Ar | 50 |
Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Alba Ca Zăpada” Vatra Dornei | Grădinița Cu Program Prelungit „Scufița Roșie" Vatra Dornei | Ar | 50 |
Vatra Dornei | Liceul Tehnologic „Vasile Deac” Vatra Dornei | Liceul Tehnologic „Vasile Deac” Vatra Dornei | Pj | 63.04 |
Vatra Dornei | Liceul Teoretic ”ION Luca” Vatra Dornei | Liceul Teoretic ”ION Luca” Vatra Dornei | Pj | 66.66 |
Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei | Pj | 66.66 |
Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei | Pj | 65 |
Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei | Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei | Pj | 66.66 |
Vatra Dornei | Școala Postliceală Sanitară „Țara De Sus” Vatra Dornei | Școala Postliceală Sanitară „Țara De Sus” Vatra Dornei | Pj | 56.25 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Pj | 48.27 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Școala Gimnazială Paltinu | Ar | 37.5 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Școala Primară Ciumârna | Ar | 80 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Grădinița Cu Program Normal Paltinu | Ar | 75 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Școala Primară Spărturi | Ar | 25 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Grădinița Cu Program Normal Vatra Moldoviței | Ar | 75 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Grădinița Cu Program Normal Ciumârna | Ar | 66.66 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Grădinița Cu Program Normal Valea Stânei | Ar | 0 |
Vatra Moldoviţei | Școala Gimnazială Vatra Moldoviței | Grădinița Cu Program Normal Spărturi | Ar | 33.33 |
Vereşti | Școala Gimnazială Corocăiești | Școala Gimnazială Corocăiești | Pj | 28.57 |
Vereşti | Școala Gimnazială Corocăiești | Grădinița Cu Program Normal Corocăiești | Ar | 0 |
Vereşti | Școala Gimnazială Corocăiești | Școala Gimnazială Bursuceni | Ar | 41.66 |
Vereşti | Școala Gimnazială Corocăiești | Grădinița Cu Program Normal Bursuceni | Ar | 0 |
Vereşti | Școala Gimnazială Verești | Școala Gimnazială Verești | Pj | 46.66 |
Vereşti | Școala Gimnazială Verești | Grădinița Cu Program Normal Verești | Ar | 75 |
Vicovu De Jos | Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” Vicovu De Jos | Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” Vicovu De Jos | Pj | 41.17 |
Vicovu De Jos | Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” Vicovu De Jos | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Vicovu De Jos | Ar | 30 |
Vicovu De Jos | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Jos | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Jos | Pj | 43.75 |
Vicovu De Jos | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Jos | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Vicovu De Jos | Ar | 50 |
Vicovu De Sus | Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu De Sus | Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu De Sus | Pj | 45.96 |
Vicovu De Sus | Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu De Sus | Grădinița Cu Program Normal „Lumea Copiilor" Vicovu De Sus | Ar | 11 |
Vicovu De Sus | Liceul Tehnologic Special Bivolarie | Liceul Tehnologic Special Bivolarie | Pj | 23.42 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Bivolarie | Școala Gimnazială Bivolarie | Pj | 27.27 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Bivolarie | Grădinița Cu Program Normal Bivolarie | Ar | 0 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu De Sus | Pj | 43.75 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Vicovu De Sus | Ar | 25 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Sus | Pj | 22.58 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 4 Vicovu De Sus | Ar | 100 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 2 Vicovu De Sus | Ar | 25 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu De Sus | Pj | 26.31 |
Vicovu De Sus | Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu De Sus | Grădinița Cu Program Normal Nr. 3 Vicovu De Sus | Ar | 33.33 |
Voitinel | Școala Gimnazială Voitinel | Școala Gimnazială Voitinel | Pj | 34.69 |
Voitinel | Școala Gimnazială Voitinel | Grădinița Cu Program Normal Nr. 1 Voitinel | Ar | 40 |
Voitinel | Școala Gimnazială Voitinel | Grădinița Cu Program Normal Nr.2 Voitinel | Ar | 28.57 |
Volovăţ | Școala Gimnazială ”DR. Simion Și Metzia Hîj” Volovăț | Școala Gimnazială ”DR. Simion Și Metzia Hîj” Volovăț | Pj | 39.53 |
Volovăţ | Școala Gimnazială ”DR. Simion Și Metzia Hîj” Volovăț | Grădinița Cu Program Normal Volovăț | Ar | 0 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu” Pleșești | Pj | 45.45 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Grădinița Cu Program Normal Pleșești | Ar | 100 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Grădinița Cu Program Normal Osoi | Ar | 50 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Școala Primară Osoi | Ar | 50 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Grădinița Cu Program Normal Giurgești | Ar | 100 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Școala Gimnazială Valea Glodului | Ar | 70 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Grădinița Cu Program Normal Valea Glodului | Ar | 100 |
Vulturești | Școala Gimnazială „Constantin Tomescu" Pleșești | Școala Gimnazială Giurgești | Ar | 63.15 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Pj | 60 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Grădinița Cu Program Normal Ciomârtan | Ar | 100 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Grădinița Cu Program Normal Zamostea | Ar | 100 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Grădinița Cu Program Normal Nicani | Ar | 50 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Școala Primară Nicani | Ar | 20 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Școala Primară Tăutești | Ar | 40 |
Zamostea | Școala Gimnazială Zamostea | Școala Primară Ciomârtan | Ar | 60 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Pj | 69 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Gimnazială Buda | Ar | 65 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Grădinița Cu Program Normal Poiana | Ar | 100 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Primară Stânca | Ar | 62 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Primară Slobozia | Ar | 80 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Gimnazială Șerbănești | Ar | 68 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Grădinița Cu Program Normal Zvoriștea | Ar | 100 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Școala Primară Poiana | Ar | 87 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Grădinița Cu Program Normal Șerbănești | Ar | 100 |
Zvoriştea | Școala Gimnazială Zvoriștea | Grădinița Cu Program Normal Buda | Ar | 75 |