Măsuri suplimentare de fluidizare a traficului transfrontalier cu ocazia Zilei Naţionale a României

Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, a fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României. De asemenea, echipe din cadrul IGPF se vor deplasa la structurile teritoriale în vederea asigurării sprijinului necesar în derularea activităţilor operative.

Menţionăm faptul că, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, pentru dispunerea unor măsuri comune.

Având în vedere contextul dispunerii unor măsuri specifice pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virusul Sars-Cov 2, reamintim faptul că, că în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează în principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuarii triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice, după caz.

Recomandări

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.

De asemenea, persoanele care doresc sa tranziteze frontiera română pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.

Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră
Mai nouă Mai veche