Tânăr care a furat din Profi George Enescu și a lovit casiera, reținut în arestul IPJ Suceava pentru tâlhărie

Luni, 8 noiembrie 2021, la ora 20:32, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către casiera magazinului Profi din cartierul George Enscu despre comiterea unui furt. Patrula de ordine publică s-a deplasat operativ, în aproximativ trei minute, și a identificat apelanta, care a indicat că autorul faptei a fugit către stația mijloacelor de transport în comun Curcubeul, de pe bulevardul George Enescu.

Polițiștii din cadrul patrulei s-au deplsat de urgență spre zona indicată unde au identificat un bărbat cu semnalmentele prezentate. S-a procedat la interceptarea, identificarea și imobilizarea acesteia, ulterior fiind condus la magazinul Profi, unde a fost recunoscut de angajatele magazinului ca fiind autorul faptei.

În urma efectuării controlului corporal, asupra lui Răzvan Zaharia, de 34 de ani, au fost identificate o parte din bunurile sustrase, valoarea totală a prejudiciului fiind de 198,88 lei.

Totodată casiera a precizat faptul că bărbatul, pentru a reuși să iasă din magazin, a îmbrâncit-o.

Suspectul a fost condus la sediul Poliție Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut comiterea faptei.

A fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii „tâlhărie”.

În urma probatoriului administrat în cauză de către lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale, faţă de suspect a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, faptă prev. şi ped. de art. 233, art. 234 alin. 1) lit. d) din Codul penal și furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1), art. 229 alin. 1) lit. b) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1) din Codul penal., acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche