Luni, 15 noiembrie 2021, la ora 11:00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată direct de către Gheorghe L., din comuna Stulpicani, cu privire la faptul că în noaptea precedentă, în intervalul 19:00-02:30, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil Samsung, în timp ce se afla la locuința lui Viorel D., din municipiul Suceava, cartierul Burdujeni, în blocul de pe Aleea Dumbrăvii.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 200 lei, sumă cu care persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”.