Un avion al Forțelor Aeriene Române patrulează, vineri la amiază, spațiul aerian al județelor Suceava și Botoșani.
Este vorba despre o aeronavă Antonov An-30 care a decolat de pe Aeroportul Otopeni și care după îndeplinirea misiunii ar urma să aterizeze pe Aeroportul Bacău.
Traseul avionului cu indicativul ROF1104 poate fi urmărit pe aplicația FlightRadar24.
„Antonov An-30 este un membru al familiei avionului An-24, fiind proiectat pentru executarea misiunilor de fotografie aeriană. Avionul are o structură integral metalică şi este echipat cu o gamă largă de senzori în spectrul vizibil şi infraroşu, integrate în fuselaj. În momentul de faţă Forţele Aeriene Române folosesc avionul pentru misiuni geodezice şi pentru misiunile din cadrul acordului Open Skies”, se arată pe pagina de internat a Forțelor Aeriene Române.