Buletin de presă, 22 decembrie 2021 - IPJ Suceava

Sancțiuni contravenționale în valoare de 36.200 lei aplicate de polițiști

În ziua de 21.12.2021, între orele 09,00 – 12,00, cadrele Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza județului Suceava pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor prevăzute de Legea 241/2005, Legea 129/2019, precum şi a altor acte normative în vigoare, ocazie cu care au fost verificate 11 societăți comerciale și aplicater 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 36.200 lei.
În cadrul acțiunii polițiștii au constatat 2 infracțiuni și au confiscat bunuri în valoare de 2.607,5 lei.


Material lemnos în valoare de 66.393,53 lei confiscat de polițiști

La 20.12.2021, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică -B.C.D.S., în cooperare cu lucrători din cadrul S.I.C.E., S.A.S., I.J.J. Suceava şi specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au pus în executare un număr de 9 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Vatra Dornei, la locații reprezentând imobile şi depozite de material lemnos, ocazie cu care au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 49.000 lei.
În cadrul acțiunii polițiștii au confiscat 233,73 mc material lemnos în valoare de 66.393,53 lei.
De asemenea polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 2.300 lei și au constatat 3 infracțiuni de evaziune fiscală.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 21.12.2021, în jurul orei 07:30, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autotractor și semiremorcă pe DJ 208, pe raza localității Budeni, un bărbat de 45 de ani din județul Iași a surprins și accidentat un localnic de 64 de ani angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Din impact a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 21.12.2021, ora 10.15, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Clit, un bărbat de 22 de ani din orașul Vicovu de Sus a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un cap de pod.
Din impact a rezultat rănirea unei femei de 54 de ani din orașul Vicovu de Sus pasageră în autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 21.12.2021, în jurul orei 10:15, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Găinești, un bărbat de 45 de ani din comuna Slatina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Din accident a rezultat rănirea unui bărbat de 80 de ani, pasager în autoturism, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 22.12.2021, orele 09.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, dinspre localitatea Dărmănești către municipiul Suceava, un bărbat de 23 de ani din comuna Sucevița a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 28 de ani.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 21.12.2021, în jurul orelor 11.45, în timp ce conducea autoturismul pe bd. George Enescu din municipiul Suceava, la o trecere pentru pietoni, un localnic de 65 de ani a suprins și accidentat o localnică de 65 de ani, angajată în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată coresupnzător.
Din accident a rezultat rănirea femeii de 65 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosar penal la regimul rutier

La 21.12.2021, orele 18:20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin “SNUAU 112” despre faptul că, pe strada Mitocului din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorii auto un localnic de 59 de ani și un localnic de 21 de ani.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 59 de ani și negativ în cazul bărbatului de 21 de ani, după care, la spital, bărbatului de 59 de ani i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche