Buletin de presă, 3 decembrie 2021 - IPJ Suceava

Sancțiuni contravenționale în valoare de 95.520 lei aplicate de polițiști

În perioada 26.11-01.12.2021, între orele 18:00-04:00, Serviciul Rutier împreună cu formațiunile de profil din județ au organizat acțiuni pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost efectuate 499 testări cu aparatul etilotest și aplicate 248 sancțiuni contravenționale în valoare de 95.520 lei.
În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 25 permise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare și au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 02.12.2021, orele 07:42, în timp ce conducea autoturismul pe DN29 în localitatea Plopeni, un bărbat de 25 de ani din orașul Salcea a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu autoturismul condus de o femeie, care la rândul ei a efectuat o manevră de viraj la stânga încălcând și trecând peste marcajul continuu, cu intenția de a întoarce autoturismul.
Din impact a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 25 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 02.12.2021, ora 12:15, în timp ce conducea autoturismul pe raza orașului Cajvana, un bărbat de 45 de ani din comuna Marginea a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de o femeie de 38 de ani din localitatea Poieni Solca.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto de 38 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La data de 02.12.2021, la ora 15.20, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Colăcelu din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 45 ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 45 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere’’ şi ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe``, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.


La data de 02.12.2021, ora 22.15, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DC54, pe raza satului Poiana, autoturismul condus de un localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


La data de 02.12.2021, orele 23.30, Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată telefonic despre faptul că, pe raza localității Corni a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorul auto, un bărbat din localitatea Rotunda, care a declarat faptul că în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Corni, a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pentru autoturismul condus, bărbatul din localitatea Rotunda nu posedă poliță RCA, iar numărul de înmatriculare provizoriu este expirat din data de 21.12.2019.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche