Peste 200 de produse de îmbrăcăminte și încălțăminte confiscate de polițiști în urma unor percheziții
În data de 03.12.2021, Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava au pus în executare pe raza judeţului Bistrița-Năsăud (mun. Bistrița și sat/com. Dumitra), 3 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală.
Totodată a fost efectuat un control la o unitate economică și s-a constatat o infracțiune la art. 102 alin.1 lit. b și alin. 3 din Lg. 84/1998.
Au fost confiscate și ridicate în vederea expertizării 208 produse de îmbrăcăminte și încălțăminte inscripționate cu mărci de prestigiu înregistrate și protejate pe teritoriul României, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare estimativă de 38.800 lei.
La acțiune au participat 9 polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, 3 criminaliști, 6 luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „punere în circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii”.
Eveniment rutier cercetat de poliţiști
La 04.12.2021, ora 17.25, o femeie de 52 ani, din mun. Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 208, în satul Basarabi, com. Preutești, din direcția Preutești către Dolhești, a surprins și accidentat pe un bărbat de 48 ani, din com. Preutești, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătoarea auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la Spitalul Mun. Falticeni s-au recoltat probe de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Dosare penale la regimul rutier
La 04.12.2021, ora 03.20, polițiștii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta, pe D.J. 175B din comuna Pojorâta, l-au depistat pe un bărbat de 23 ani, din com. Dorna-Arini, în timp ce conducea autoturismul în care se mai afla o persoană, pe DJ 175B din com. Pojorâta, având dreptul de a conduce suspendat.
Având în vedere faptul că susnumitul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Atât conducătorul auto cât și pasagerul autoturismului nu și-au putut justifica motivul prezenței la ora respectivă, în contextul pandemiei cu virusul Covid 19, motiv pentru care ambele persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 R (lipsă documente).
La 04.12.2021, ora 12.15, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni în timp ce acționa cu aparatul radar pe D.N.15C, în loc. Fântâna Mare, au depistat un autoturism care circula cu viteza de 86 km/h, pe un sector cu limita maximă admisă de 50 km/h.
Cu ocazia verificării documentelor prezentate pentru control, s-a stabilit faptul că conducătorul auto este un bărbat de 33 ani, din mun. Fălticeni, și întrucât aceasta nu avea permisul de conducere asupra sa, s-au efectuat verificări în baza de date și s-a stabilit faptul că aceasta posedă permis de conducere care figurează ”reținut”.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”.
La 04.12.2021, în jurul orei 19.10, pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, pe direcția Vicovu de Jos-Straja, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în baza unor informații exploatate, au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 35 ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două probe de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.