Hoții care au terorizat zona Rădăuți prin zeci de spargeri cu prejudicii uriașe au fost prinși în flagrant, cu mașina plină de bunuri furate, luni dimineață, printr-o acțiune în forță a polițiștilor suceveni. După ce i-au oprit pe hoți în trafic, polițiștii au organizat 15 percheziții la domiciliile suspecților.
Luni, 13 decembrie 2021, în jurul orei 02:00, în urma activităților investigative și specifice desfășurate, trei persoane de sex masculin au fost surprinse în flagrant în timp ce se deplasau cu un autoturism în care se aflau bunurile sustrase în aceeași noapte dintr-o locuință din municipiul Rădăuți.
Persoanele respective intenționau să ducă bunurile la domiciliul unui presupus complice, acesta din urmă având în cadrul grupării rolul de a depozita și valorifica bunurile sustrase.
Luni dimineață, începând cu ora 06:00, au fost puse în executare 15 mandate de percheziție, dintre care 14 pe raza județului Suceava, respectiv două în municipiul Rădăuți, patru în comuna Comănești, două în orașul Cajvana, două în comuna Șcheia și patru pe raza comunei Valea Moldovei, iar una pe raza județului Botoșani, în comuna Corni, activitățile fiind în curs de desfășurare la acest moment.
În cursul acestei zile vor fi conduse la audieri 10 persoane.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.