Joi, 16 decembrie 2021, prefectul județul Suceava, Alexandru Moldovan (foto), a transmis o circulară către toate unitățile administrativ teritoriale din cadrul județului, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Direcția de Sănătate Publică, urmare a precizărilor transmise de către Ambasada României în Regatul Belgiei cu privire la măsurile ce se impun a fi luate de către cetățenii români ce urmează să se deplaseze în Provincia Antwerpen, în vederea desfășurării unor activități agricole, preponderent în domeniul culegerii de căpșuni și al recoltării legumelor cultivate în sere.
În acest sens, în contextul eventualelor deplasări ale cetățenilor domiciliați pe raza județului Suceava în regiunea mai sus menționată, și ținând cont de situația epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2, a fost transmisă recomandarea de a demara campanii de informare a populației, prin toate mijloacele avute la dispoziție, cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 și la respectarea măsurile sanitare ce se impun în acest context.
Totodată, a fost diseminată și propunerea de mesaj transmisă de Ambasada României în Belgia, care poate fi utilizat în aceste campanii:
„În contextul deplasării dumneavoastră pentru desfășurarea de activități sezoniere în Belgia și în raport cu evoluția crizei sanitare generată de virusul SARS-Cov-2, vă informăm că trebuie să luați în considerare, să cunoașteți și să respectați, toate măsurile sanitare de protecție și de igienă în vigoare în statul belgian, inclusiv obligativitatea purtării măștii de protecție și prezentarea certificatului verde COVID care atestă vaccinarea, trecerea recentă prin boală sau testarea cu rezultat negativ.”
Pentru a evita situațiile neplăcute, adresăm tuturor cetățenilor suceveni care doresc să călătorească în străinătate rugămintea de a se informa, din timp și accesând surse autorizate, asupra condițiilor de călătorie specifice fiecărei țări sau regiuni, cu atât mai mult cu cât aceste condiții sunt în permanentă dinamică funcție de contextul epidemiologic existent la un moment dat.