Marți, 11 ianuarie 2022, la ora 22.34, Secția de Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Maria C., de 40 de ani, din satul Corlata, comuna Berchișești, cu privire la faptul că fiul său, Alin C., de 21 de ani, a sărit la bătaie și a furat din casă.
În urma cercetărilor, apelanta care a declarat faptul că, anterior sesizării, fiul său, fără a-i cere permisiunea, a luat din podul casei o ușă tip termopan pe care a vândut-o vecinului Adi F.

Apelanta a mai precizat că, ulterior acestui fapt, s-a certat cu fiul său, iar pe timpul discuțiilor contradictorii, acesta i-a aplicat o palmă peste brațul drept, fără a i se cauza leziuni fizice.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „furt” și „violență în familie”.
Cu privire la actul de agresiune, a fost întocmit și formularul de evaluare a riscului, constatându-se că în cauză nu există risc iminent asupra vieții și integrității victimei.