Vineri, 4 februarie 2022, la ora 19:40, membrii echipajului de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce executau serviciul de control şi supraveghere a traficului rutier, fiind angrenaţi într-o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, au oprit pentru verificări un autoturism Skoda Fabia care se deplasa pe strada Oborului din Gura Humorului, având direcţia de deplasare dinspre centrul orașului spre strada Oborului, la volanul căruia se afla Ovidiu Z., de 49 de ani, din localitate.
Deoarece conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.