Dorna Medical, un business românesc din piaţa de servicii medicale private şi de laborator, cu 500 de angajați, înfiinţat de antreprenorii Rodica şi Roman Boca, s-a extins din judeţul Suceava în mai multe zone vecine şi urmăreşte intrarea pe piaţa din Cluj.
„Dorna Medical este un business regional, cu tendinţă naţională. Noi suntem aproximativ 500 de colegi în firmă. Ne-am dezvoltat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Acum ne dezvoltăm în judeţul Maramureş. Suntem în judeţul Botoşani, ne extindem investiţia din judeţul Iaşi. Avem prezenţă în judeţul Mureş, cu tendinţă de dezvoltare şi în Cluj. Deja suntem în negocieri pe anumite zone unde închiriem sau cumpărăm spaţii ca să putem să investim şi acolo“, a spus antreprenorul Roman Boca în cadrul emisiunii ZF Private Health.
El precizează că găsirea personalului medical cu pregătire superioară este o provocare, mai ales că medicii trebuie să fie potriviţi criteriilor impuse în compania pe care o conduce. Totuşi, piaţa medicală în judeţul Suceava a început să fie din ce în ce mai dinamică.
„Calitatea serviciilor în privat este mai bună decât în zona publică, dar ne străduim pe preţuri foarte mici plătite de Casa Naţională de Asigurări. În discuţiile noastre care le avem cu Casa Naţională de Asigurări ne dorim ca mai multe servicii medicale să fie introduse pe lista celor plătite de Casă ca pacientul să poată beneficia de ele“, a mai spus antreprenorul.
El a dat exemplul unei ecografii, pentru care Casa decontează 25 de lei, însă preţul unui ecograf este de circa 180.000 de euro, costurile de funcţionare nefiind acoperite de suma decontată de stat.
Totuşi, antreprenorii se dezvoltă, iar în cazul Dorna Medical cifra de afaceri în 2021 a fost de 14 mil. euro, în creştere cu 55% faţă de anul anterior, din calculele ZF.
„Cred că tendinţa este de investiţii masive în zona de sănătate fiindcă ani de zile în acest segment ar fi trebuit să se investească mai mult. Un lucru extrem de important pentru zona privată din România, dar şi pentru zona publică este numărul de specialişti care rămân în ţară după ce se termină perioada de rezidenţiat şi dau examenele de specialitate. Încă foarte mulţi medici pleacă în străinătate“, a atras atenţia Roman Boca.
El crede că dorinţa medicilor de a rămâne în România depinde şi de condiţiile oferite inclusiv de mediul privat pentru a-şi desfăşura activitatea. „De când şi salariile în zona publică au crescut, numărul de plecări a scăzut, dar nu atât de mult cât s-au aşteptat unii specialişti din domeniu“, a mai adăugat antreprenorul.
Dorna Medical numără cinci laboratoare medicale de analiză, mai multe puncte de recoltare, centre de imagistică şi policlinică în zona de nord-est a ţării.