Duminică, 30 ianuarie 2022, la ora 05.16, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 despre producerea unui accident rutier, soldat cu o victimă, pe raza comunei Putna.
Echipa operativă constituită s-a deplasat la fața locului și din primele verificări s-a constatat că Gheorghe P., de 34 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul Peugeot 307 pe DN 2H, dinspre centrul comunei Putna spre Vicovu de Jos, când a ajuns la ieșirea din localitate, neadaptând viteza la condițiile de drum a pierdut controlul volanului, acroșând stâlpii de susținere ai porții rustice care anunță intrarea în localitate, după impact autoturismul răsturnându-se, iar șoferul suferind leziuni ușoare, fapt pentru care a fost preluat și transportat de ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul: „plagă arcadă sprânceană, traumatism toracic”.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto, care pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.
Autoturismul implicat în evenimentul rutier era echipat cu anvelope de iarnă.