Miercuri, 9 februarie 2022, la ora 19:30, autoritățile au fost sesizate cu privire la faptul că Petru Ionuț A. conduce un autoturism Volkswagen Golf de culoare gri, cu numere de înmatriculare ale județului Ilfov, dinspre Budeni către Dolhasca, fără a deține permis de conducere.
Polițiștii au făcut verificări în trafic pe DJ 208, pe raza satului Budeni, în proximitatea barurilor și pe drumurile publice. În jurul orelor 20:00, în timp ce echipajul de poliție se deplasa din direcția Budeni - Dolhasca, pe drumul județean, la ieșirea din satul Budeni a observat deplasându-se din contrasens, în intersecția care face legătura între localitățile Budeni, Siliștea Nouă și Dolhasca, un autoturism VW Golf de culoare gri, condus de către o personaă de sex masculin, având un pasager în partea dreapta față.
Polițiștii au urmărit autoturismul cu semnale acustice și luminoase, dar observând autospeciala de poliție șoferul a mărit viteza de deplasare.
La un moment dat, șoferul autoturismului care continua să ingnore semnalele acustice și luminoase, a virat către stânga, pe un drum secundar pietruit, spre oficiul poștal Budeni.
Din interior, de pe locul șoferului a coborât un tânăr care a fost recunoscut de echipajul de poliție ca find Petru Ionuț A., care a părăsit locul în fugă peste un gard, iar din partea dreapta față a coborât Viorica F., de 34 de ani, din Budeni.

La aproximativ o sută de metri de locul unde a fost abandonat autoturismul a fost observat conducătorul auto, care fiind strigat de către echipajul de poliție a revenit la autoturism, arătând verbal faptul că el l-a condus, că a băut două beri, că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie și că își asumă fapta.
Tânărul a fost condus cu autospeciala din dotarea poliţiei la sediul Poliției Orașului Dolhasca unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lucrătorii din cadrul subunității s-au sesizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional.