Luni, 14 martie 2022, în jurul orei 10:44, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei - Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe strada Botanist Procopeanu Procopovici din localitate, în cadrul unei acţiuni proprii pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului, a oprit pentru control un autoturism KIA.
Autoturismul era condus în momentul opririi de Ștefan C., din Vatra Dornei. Întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.