Miercuri, 23 martie 2022, în jurul orei 18.30, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată prin 112 despre faptul că Marian P., de 43 ani, are nevoie de îngrijiri medicale deoarece a căzut de pe un atelaj hipo, suferind astfel leziuni la nivelul membrelor superioare.
În localitatea Bădeuți din orașul Milișăuți, a fost identificată victima și fratele acesteia, Mihai P. Din cercetări a rezultat că în jurul orei 14.30, în timp ce se aflau în gradina Aureliei P. din localitate și împrăștiau gunoi dintr-un atelaj hipo, bărbatul s-a împiedicat singur și a căzut în fața atelajului hipo, care a trecut peste el cu tot cu încărcătura de gunoi. La momentul respectiv nu și-a dat seama că a suferit leziuni, continuându-și activitatea. Ulterior, când a ajuns la domiciliul său a început să aibă dureri în zona omoplatului drept și a claviculei.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj ambulanțier din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, urmând a i se acorda îngrijiri medicale.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.