Tânăr care intenționa să se arunce pe geamul unui bloc din centrul Sucevei, salvat de un vecin care a sunat la 112

Marți, 8 martie 2022, la ora 07:41, lucrătorii Poliţiei Municipiului Suceava au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, în blocul cu farmacia Dr. Max, un tânăr stă pe geam şi probabil vrea să se arunce.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţiei din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Suceava care a observat la etajul al doilea al blocului un tânăr în bustul gol, care se uita de pe fereastră în jos. La vederea organelor de poliţie şi a echipajului SMURD, tânărul a intrat în locuinţă şi a închis fereastra, refuzând dialogul.

Echipajul de poliţie s-a deplasat la locuinţa în cauză, unde a răspuns proprietara imobilului, o femeie de 86 de ani. Aceasta a declarat verbal că la acest domiciliu locuieşte împreună cu o vară de a sa şi nepotul acesteia, în vârstă de 19 ani,  cel din urmă utilizând unul dintre dormitoarele apartamentului.

Echipajul de poliţie s-a deplasat către camera respectivă, unde l-a identificat pe tânărul care anterior se afla în bustul gol la fereastra locuinţei. Fiind întrebat de gestul său, acesta nu a confirmat faptul că ar fi intenţionat să se sinucidă sau să îşi provoace vreo vătămare corporală, ci doar a abordat aceasta poziţie, fiind afectat de mai multe probleme personale.

Cele două femei au precizat faptul că nu avut cunoştinţă despre gestul tânărului, însă au declarat că cel în cauză urmează o consiliere psihologică, având probleme de comunicare şi adaptare.

Tânărul a fost preluat de către echipajul medical SMURD şi transportat la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticat prezumtiv cu „tulbure de comportament, tentativă suicid”, urmând a fi transportat la Ambulatoriul integrat în specialitate psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Mai nouă Mai veche