Buletin de presă, 4 aprilie 2022 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere soluționate de polițiști

La data de 03.04.2022, ora 11.10, în timp ce conducea autoturismul pe DC 67 în comuna Udești, un bărbat de 20 de ani din orașul Liteni a surprins și accidentat un localnic de 78 de ani angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat și fără să se asigure.
Din impact a rezultat rănirea pietonului, care i-a declarat conducătorului auto că nu dorește să fie preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, ulterior, conducătorul auto a părăsind locul accidentului.
În aceeași zi în jurul orelor 14.00, bărbatul de 78 de ani a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.


La 03.04.2022, în jurul orei 22.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN29, în orașul Salcea, la intersecția cu strada Aeroportului, o femeie de 20 de ani s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule, intrând în coliziune cu autoturismul condus în aceeași direcție de mers de o femeie de 40 de ani, care efectua un viraj la stânga pentru a intra pe strada sus menționată.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto de 40 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarele auto au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche