FOTO Două gospodării cuprinse de un incendiu, la Straja. Flăcările au provocat pagube uriașe

Două gospodării au fost cuprinse de un incendiu, vineri, 8 aprilie 2022, în localitatea Straja din județul Suceava. Flăcările au izbucnit într-o gospodărie și din cauza vântului puternit s-au propagat și la proprietatea învecinată. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 16:56.

Au intervenit la fața locului pompieri militari și lucrători SVSU cu 14 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, din cauza vântului puternic, flăcările fiind deja propagate la proprietatea învecinată.

Pe timpul intervenției, ambulanțele trimise la fața locului au acord primul ajutor medical pentru patru persoane care au suferit atacuri de panică. Ulterior, doar o femeie în vârstă de 25 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Au fost afectate două gospodării în diferite proporții, pe o suprafață totală de aproximativ 630 de metri pătrați. În incendiu au pierit 40 de păsări, doi porci, o bovină și doi câini.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (efect termic al curentului electric).

Incendiul a fost lichidat la ora 23:10, iar pompierii au salvat proprietățile învecinate.
Mai nouă Mai veche