În acest an credincioșii romano-catolici au sărbătorit Învierea Domnului pe 17 aprilie, iar cei ortodocși pe 24 aprilie. Cu această ocazie polonezii din Bucovina s-au întâlnit pe 25 aprilie la Casa Polonă din Solonețu Nou pentru a se împărți cu oul sfințit.
Ceremonialul împărțirii cu oul sfințit este o tradiție poloneză veche de secole pe care emigranții polonezi au adus-o când au venit pe meleagurile Bucovinei. Semnificația este aceea că oamenii își transmit urări de bine și își doresc să aibă un an cât mai rodnic și mai liniștit.
Au participat la eveniment ES Iosif Păuleț, episcop al diecezei de Iași, pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec împreună cu preoții din decanatul de Bucovina, subprefecții județului Suceava Ioan-Cristian Șologon și Alexandru-Marian Salup-Rusu, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, prim-vicepreședintele Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, președinții și membrii filialelor Uniunii.
„Acest ceremonial a fost adus aici de emigranții polonezi când au venit pe meleagurile Bucovinei. Semnificația este aceea că oamenii își transmit urări de bine și își doresc să aibă un an cât mai rodnic și mai liniștit. Anul acesta ne vom ruga și pentru pace, pentru că avem deja două luni de război la granița României. Iar printre cei care suferă de pe urma acestui conflict sunt foarte mulți oameni care nu au nici o vină, iar mulți dintre ei s-au refugiat în România sau Polonia, iar pe o parte din ei am reușit să îi ajutăm așa cum a fost în puterile noastre”, a spus deputatul Ghervazen Longher.