Pasageră rănită după ce șoferul autobuzului a frânat brusc în sensul giratoriu de la Catedrala din municipiul Suceava

Marți, 19 aprilie 2022, Ilie B., din orașul Liteni, efectua transport public de persoane pe traseul Vercicani -Suceava cu un autobuz marca Irisbus.

În jurul orelor 10.00, conducătorul auto se deplasa pe strada Mărăști din municipiul Suceava, înspre bulevardul George Enescu, iar la intersecția cu strada Mărășești a frânat brusc, moment în care Antoneta N., din municipiul Suceava, aflată în autobuz în calitate de pasager, a căzut.

După eveniment, femeia a coborât din autobuz fără a înștiința conducătorul auto despre faptul că a suferit leziuni.

În jurul orei 11.31, întrucât a acuzat dureri, femeia s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a primit îngrijiri medicale, stabilindu-i-se diagnosticul „contuzie hemitorace stâng”.

În cauză s-a întocmit un dosar ce cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche