Duminică, 17 aprilie 2022, la ora 20:20, patrula de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, Biroul Rutier, în timp ce acţiona pe DC 57 din municipiul Suceava, a oprit pentru control autoturismul Volkswagen Sharan, care circula din direcția Suceava către Mitocu Dragomirnei.
La volanul autoturismului a fost identificat Cornel R., din Mitocu Dragomirnei, care a înmânat certificatul de înmatriculare, polița RCA, cartea de identitate și un permis de conducere eliberat de autoritățile din Anglia, provizoriu, tip Learning, destinat persoanelor aflate în curs de învățare.
De asemenea, autoturismul avea înmatricularea suspendată pentru netranscriere la termen din data de 19 ianuarie 2022, fiind sancționat cu amendă de 1305 lei și reținerea certificatului de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.