Un șofer beat care s-a luat la harță cu un localnic din Frătăuții Noi, blocat în trafic cu o căruță până la sosirea polițiștilor

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, la ora 15.45, Ștefan S., din Gălănești, în timp ce conducea autoturismul Citroen C3 pe drumul comunal din localitatea Frătăuții Noi, județul Suceava, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a oprit autoturismul, intrând în discuții contradictorii cu localnicul Viorel P.

Întrucât Viorel P. a observat că șoferul autoturismului se afla sub influența băuturilor alcoolice, a sesizat poliția prin 112.

La momentul ajungerii la fața locului a echipajului de poliție, șoferul a fost identificat în timp ce se afla la volanul autoturismului Citroen C3, autovehiculul fiind oprit pe carosabilul drumului comunal din dreptul locuinței lui Viorel P., drumul fiind blocat de un atelaj hipo, care era poziționat transversal față de axul drumului.

Proprietarul căruții a precizat că a poziționat astfel atelajul hipo pentru a-l împiedica pe conducătorul auto să plece de la fața locului, având în vedere faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, la orele 16.20, a rezultat că șoferul avea o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche