Sâmbătă, 23 aprilie 2022, la ora 23.35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gura Humorului, în timp se întorceau de la un eveniment sesizat prin 112, au depistat în trafic, pe un drum comunal din Berchișești, un autovehicul Honda al cărui conducător auto nu a respectat obligația indicatorului ,,Stop” în intersecția străzii Spinărie cu strada Danil Oniga, motiv pentru care s-a procedat la oprirea acestuia.
Fiindu-i solicitate documentele conducătorului auto, acesta a înmânat doar documentele autovehiculului, precizând faptul că nu are asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate. La volan a fost identificat Adrian R., de 26 de ani, din comuna Berchișești.
Deoarece emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ,,conducere sub influența alcoolului”.