Buletin de presă, 3 mai 2022 - IPJ Suceava

Sancțiuni contravenționale în valoare de 254.530 lei aplicate de polițiști

În perioada 29.04-01.05.2022, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, au organizat acțiuni tematice pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost efectuate 445 testări cu aparatul etilotest și aplicate 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 44.780 lei.
În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 15 permise de conducere, au retras 10 certificate de înmatriculare și au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.


În perioada 29.04-01.05.2022, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare, ocazie cu care au fost aplicate 381 sancțiuni contravenționale în valoare de 209.750 lei.
De asemenea polițiștii au reținut în vederea suspendării 72 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.


Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 02.05.2022, ora 09.00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe raza comunei Frătăuții Noi, autoutilitara condusă de un localnic, care transporta material lemnos.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul din comuna Frătăuții Noi transporta cantitatea de 1,28 mc cherestea de esență rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 1.113,6 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.


La data de 02.05.2022, ora 15.36, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe raza comunei Bilca, autoutilitara condusă de un bărbat din comuna Vicovu de Jos, care transporta material lemnos.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul din comuna Vicovu de Jos transporta cantitatea de 3,75 mc lemn rotund pentru gater din specia molid.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 2.190 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.


Dosar penal la regimul rutier

La 03.05.2022, ora 00:40, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe raza comunei Vicovu de Jos, autoturismul condus de un bărbat din municipiul Rădăuți.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche