Peste trei mii de vizitatori au participat sâmbără, 14 mai 2022, la activităţile organizate gratuit de Observatorul Astronomic şi Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor.
Acțiunea a început la ora 17.00 şi s-a finalizat după miezul nopţii, cuprinzând programe de planetariu, observații astronomice solare şi nocturne, proiecții de filme 3D cu teme de astronomie, expoziția despre evoluţia universului, din Rotonda Planetariului, şi cea de iluzii optice, din turnul Observatorului.
Cea mai frecventată activitate a fost cea desfăşurată în Planetariu, unde mai mult de 1500 de persoane au fost înregistrate la spectacole, care au avut şi o componentă în limba ucraineană, atunci când în public se aflau refugiaţi din Ucraina. Au urmat observaţiile solare şi lunare, în perioada în care cerul a fost senin, cu mai mult de 1000 de participanţi, şi proiecţiile de filme 3D, cu peste 500 de spectatori. Un număr similar de persoane au fost ghidate prin expoziţii şi turnul Observatorului, atât de personalul instituţiei coordonate de lector univ.dr. Cristian Pîrghie, cât şi de tineri suceveni pasionaţi de astronomie, coordonaţi de inspectorul şcolar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun.
Manifestarea a făcut parte din cea de-a XII-a ediţie a Festivalului „Zile şi Nopţi” Studenţeşti (ZNSt), care include peste 100 de evenimente, organizate în perioada 12-29 mai 2022, în colaborare cu organizaţiile studenţeşti, sub coordonarea Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Suceava şi a Casei de Cultură a Studenţilor Suceava.