Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, ediţia a VIII-a, 12-13 mai 2022

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară şi Alianţa Franceză din Suceava, sub egida Ministerului Educaţiei, organizează, în perioada 12-13 mai 2022, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, în format hibrid.

Salonul de carte se bucură, la această nouă ediţie, de o participare largă din Canada, Coasta de Fildeş, Franţa, Senegal, România, Republica Moldova, Ucraina. Astfel, peste 25 de edituri academice, case editoriale de prestigiu, grupuri editoriale recunoscute, librării cunoscute marelui public vor fi prezente în format fizic sau online.

Tema acestei ediţii este Cartea – sursă de înţelepciune, destindere şi combatere a dezinformării.

Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum lansează manifestări în jurul ideii de lectură, contribuie la descoperirea şi promovarea de tinere talente, încurajează cercetarea ştiinţifică. Dialogul generaţiilor devine unul dintre punctele de atracţie, ce identifică Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum de la USV.

Evenimentele salonului sunt structurate pe trei axe de dezbatere:

Axa 1: Biblioteca şi cercetarea – realităţi şi perspective - Moderatori: prof. univ. dr. hab. Elena PRUS, Director al Institutului de Cercetări Filologice și Interculturale ULIM, asistent univ. dr. Ioan FĂRMUŞ, lector univ. dr. Gina PUICĂ, bibliotecar Liliana CIOBANU, bibliotecar Ramona ŢABREA;

Axa 2: Managementul resurselor infodocumentare – tradiţional şi contemporan – Moderator: bibliotecar Antoneta MIHAILESCU

- Bibliotecile virtuale şi accesul direct la informaţie

- Cartea şi lectura în era digitală

Axa 3: Lectura – stimulator al potenţialului creativ - Moderatori: lector univ. dr. Marius CUCU, bibliotecar Ramona ŢABREA

În cadrul Salonului sunt anunţate peste 30 de lansări şi prezentări de carte şi reviste, numeroase întâlniri cu autori, editori, cu personalităţi ale culturii româneşti şi străine, cu tineri creatori de literatură română.

Invitatul de onoare al acestei ediţii este Editura Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi – Ucraina.

Ca în fiecare an, toţi participanţii la evenimentele Salonului de carte de la USV vor primi diplome de participare şi/sau diplome speciale. Organizatorii evenimentului au pregătit peste 100 de diplome de participare şi 16 diplome speciale.
Mai nouă Mai veche