Târgul Ofertelor Educaționale din județul Suceava, vineri, la SCS

Vineri, 13 mai 2022, între orele 10:00 și 16:00 va avea loc cea de a XXII-a ediție a Târgului Ofertelor Educaționale din județul Suceava, în organizarea Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din cadrul CJRAE Suceava, la Shopping City Suceava.

Evenimentul își propune, ca și la edițiile anterioare, să faciliteze interacțiunea dintre elevii claselor a VII-a și a VIII-a cu reprezentanți ai instituțiilor de învățământ liceal, elevi și profesori, din județ.

Sunt invitate să participle toate liceele, colegiile naționale și tehnice, unitățile de învățământ special, fiecare dintre ele având pus la dispoziție un stand în care vor expune materiale informative, produse finale din cadrul proiectelor naționale și internaționale derulate sau alte lucruri reprezentative pentru fiecare instituție de învățământ.

Poate cel mai important lucru, elevii de gimnaziu vor interacționa direct cu liceenii și profesorii de liceu, putând să le adreseze întrebări legate de felul în care decurge procesul educativ, din perspectiva fiecăruia, astfel încât atunci când își vor alege drumul începând cu clasa a IX-a să aibă cât mai multe informații. De asemenea specialiștii CJRAE Suceava, profesorii consilieri școlari, vor fi prezenți pentru a răspunde și ei întrebărilor din partea vizitatorilor, legate de orientarea școlară și în carieră.

Pe parcursul desfășurării evenimentului, elevii vor avea la dispoziție o scenă pe care vor evolua cei mai talentați dintre ei, prezentând diferite momente artistice.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul invitați reprezentanți ai IȘJ Suceava, ai CCD „George Tofan” din Suceava, precum și directorul CJRAE Suceava.

Ne bucurăm că după 2 ani de pandemie, în care Târgul Ofertelor Educaționale din județul Suceava s-a organizat doar virtual, redeschidem porțile și TOE poate să fie din nou un spațiu al dialogului, al informării și un sprijin în alegerile viitorilor liceeni.
Mai nouă Mai veche