Președintele USR Suceava, senatorul Gheorghiță Mîndruță, le răspunde colegilor din partid care l-au acuzat de blat cu PNL. Reacția politicianului vine după ce duminică, 12 iunie, adunarea generală a filialei locale a votat delimitarea de președintele filialei județene, iar o poziționare similiară a fost anunțată și de filiala locală USR Fălticeni.
Senatorul Gheorghiță Mîndruță a transmis un comunicat de presă în care susține că adunarea generală a filialei locale Suceava ar fi fost convocată nestatutar și abuziv și că deciziile privind retragerea sprijinului politic viceprimarului Teodora Munteanu și delimitarea față de președintele filialei județene nu ar fi fost de competența adunării generale.
De asemenea, Gheorghiță Mîndruță îi acuză pe deputatul Radu Ciornei și pe Gianina Ursu, președintele filialei locale Suceava, că au creat dezbinare în partid. Totodată, Mîndruță l-a atacat și pe președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, despre care a spus că i-a ignorat mesajele și cu care spune că nu are un dialog real.
Comunicatul transmis de președintele filialei județene USR Suceava, senatorul Gheorghiță Mîndruță:
„După cum probabil știți acum două zile a avut loc o adunare generală a filialei municipale USR Suceava, care a adoptat niște așa zise decizii. Ce vreau să spun este că anumite subiecte de pe ordinea zi au fost au fost abuziv puse acolo, fiind nestatutare și nici de competența unei AG.
Dacă dizolvarea Biroului Local și organizarea de alegeri pentru un nou birou este prerogativa Adunării generale a unei filiale locale, retragerea sprijinului politic unui ales local nu are nicio legătură cu adunarea generală. Retragerea sprijinului politic se face de către BL, BJ sau BN, în funcție de statutul acelui membru, în urma unei sesizări referitoare la abateri disciplinare, încălcări de statut sau alte acte grave de indisciplină. În acest caz, nu există nicio sesizare care să aducă acuze Teodorei Munteanu. O eventuală decizie de sancționare a Teodorei Munteanu poate fi luată doar de Biroul Național USR, datorită statutului ei de membru al Biroului Județean. Deci cine a propus și votat acest lucru a demonstrat că nu cunoaște statutul și a săvârșit un abuz prin asumarea unor decizii care țin de alte foruri interne.
Referitor la așa-zisa delimitare de președintele filialei județene, nu sunt multe de spus, pentru că o astfel de poziționare nu este prevăzută în niciun regulament intern. Eu am un mandat de 4 ani, votat într-o convenție județeană, iar toate acțiunile mele au fost doar în litera, spiritul și limitele mandatului pe care îl am. Nu există menționată o acțiune concretă a mea, de care cele două filiale să se delimiteze, sunt afirmații generale, fără o bază reală, și, repet, este o poziționare a unui număr restrâns de membri din cele două filiale, care se erijează în reprezentanți ai filialelor. O adunare generală convocată în Duminica de Rusalii, cu ziua de luni de asemenea liberă, oameni plecați în acel weekend prelungit, și deci fiind în imposibilitatea de a participa și de a asigura cvorumul necesar, nu face decât să ducă în derizoriu ideea de transparență, democrație participativă, legitimitate, iar premeditarea este evidentă. Decizii luate de 20 de oameni dintr-un total de peste 190 nu au cum să fie reprezentative sau să ofere o imagine de ansamblu a unei filiale întregi.
Întrebarea logică în acest moment este de ce au loc aceste acțiuni care sunt evident nestatutare și abuzive. Ele reprezintă punctul culminant al unor atacuri interne care au avut loc constant după fuziunea dintre USR și PLUS, din partea celor care au pierdut alegerile interne pentru președinția filialei județene, ca să mă refer strict la județul Suceava. Oameni care nu știu să își asume o înfrângere în urma unui act democratic și transparent de alegeri interne. La nivel național, s-au petrecut aceleași lucruri după ce Dacian Cioloș a câștigat președinția partidului. Odată cu renunțarea lui Dacian Cioloș la funcția de președinte, aceste atacuri interne s-au intensificat, filiala județeană Suceava nefăcând excepție. La Suceava, deputatul Radu Ciornei și președinta filialei municipale Suceava, Gianina Ursu, au fost promotorii acestei strategii și cei care în mod constant au creat doar dezbinare și discuții interne contradictorii. Este jenant că aceste lucruri se desfășoară în public, sub ochii celor ne-au votat și ne-au investit cu încrederea lor. Îmi dau seama că mulți oameni sunt dezamăgiți și îmi cer scuze în mod public pentru toate aceste comportamente infantile și, foarte des, nestatutare ale colegilor mei.
Toate aceste lucruri ar fi putut fi evitate dacă Biroul Național, în mâinile căruia sunt toate deciziile importante, conform statutului USR, nu ar fi ignorat mesajele mele și le-ar fi tratat cu atenția cuvenită. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, un dialog real nu există nici acum, mai ales cu președintele Cătălin Drulă.
Eu voi continua sa îi reprezint cu demnitate, onoare și profesionalism pe sucevenii care mi-au încredințat votul lor, indiferent de anumite comportamente nestatutare și poziționări uneori împotriva intereselor cetățenilor, adoptate de unii colegi din partid.”

Citește mai departe: