Buletin de presă, 14 iunie 2022 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere soluționate de polițiști

La data de 13.06.2022, ora 16.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Sucevei din orașul Liteni, un bărbat de 51 de ani din județul Neamț a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp din beton apoi cu gardul unui imobil.
Din accident a rezultat rănirea unei femei de 53 de ani, pasager în autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La data de 13.06.2022, în jurul orelor 20:00, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 178, în interiorul localității Bălăceana, un bărbat a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a acroșat un pieton.
După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, și ,”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

În ziua de 13.06.2022, orele 18.09, un echipaj rutier din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului a oprit pentru control pe DJ 17A, în localitatea Frasin, autoturismul condus de un localnic de 28 de ani, surprins de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce rula cu viteza de 99 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 28 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


La data de 14.06.2022, ora 03:55, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, pe strada Aleea Teilor din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Aleea Teilor din municipiul Fălticeni a intrat în coliziune cu un stâlp.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” ce va fi soluționat procedural.


La data de 13.06.2022, ora 23:07, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Tomșa Vodă din localitatea Solca autoturismul condus de un bărbat din comuna Botoșana.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


La data de 14.06.2022, orele 00:00, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe D.J.209H, pe raza localității Baia, autoturismul condus de un bărbat.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche