La data de 7 iunie 2022, la ora 18:26, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au fost sesizaţi prin 112 de către Nicolai M., din orașul Vicovu de Sus, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către administratorul unei săli de jocuri de noroc de pe strada Calea Cernăuți din localitate.
În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că în jurul orei 18:20, în timp ce se afla în incinta sălii de jocuri, reclamantul a fost lovit cu palma în zona feței de către Iulian U., administratorul societății comerciale, în urma unor neînțelegeri care au avut loc între ei. Tot în aceleași împrejurări, Petrică M. a fost împins de administrator.
Cele două victime au au formulat plângere prealabilă față de administrator pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”. Persoanele vătămate nu au solicitat intervenția cadrelor medicale și nu au dorit să fie transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză s-au înregistrat două dosare penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.