FOTO Zvonul că vor primi 330 de euro de la Crucea Roșie a crescut de aproape trei ori numărul ucrainenilor care trec prin Vama Siret

Zvonul că organizația Crucea Roșie ar oferi cetățenilor ucraineni o subvenție de 110 euro pe lună pentru o perioadă de trei luni s-a răspândit cu foarte mare viteză în ultimele zile în regiunea Cernăuți din Ucraina.

Astfel că numărul cetățenilor ucraineni care intră în România prin Vama Siret a început să crească de săptămâna trecută de la o zi la alta. De la o medie zilnică de puțin peste două mii de cetățeni ucraineni care treceau prin Vama Siret, în cursul zilei de joi numărul s-a triplat până la 6.322 de persoane. 

În total, în ultimele șapte zile au intrat în România prin Vama Siret 32.144 de persoane, cu aproximativ 15.000 mai mulți față de săptămâna precedentă. 

Când au ajuns însă de cealaltă parte a graniței, cetățenii ucraineni, în majoritate femei și copii, au aflat că au bătut drumul degeaba. Programul Crucii Roșii se adresează doar cetățenilor ucraineni refugiați de război care au rămas pe teritoriul României, un program similar funcționând și în Polonia, iar înscrierea se face online. 

Fluxul de persoane din ultimele zile a aglomerat și mai mult Vama Siret, în condițiile în care punctul de trecere a frontierei este deja supraaglomerat din cauza numărul mare de camioane cu marfă catre trec înspre și dinsre Ucraina, coada autovehicule pe partea românească fiind de aproximativ 25 de kilometri. 

Crucea Roșie: „Nu beneficiază de program cetățenii ucraineni care nu se stabilesc în România”

Directorul Crucii Roșii Suceava, Cornel Dediu, a transmis un comunicat de presă în care precizează că nu beneficiază de acest program decât cetățenii ucraineni care se stabilesc în România: 

„Crucea Roșie Română derulează împreuna cu Federația Internaționala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie un program de asistenta financiara pentru cetatenii ucraineni care, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, s-au stabilit in Romania

În ultimele zile, un numar însemnat de cetateni ucraineni care locuiesc in Ucraina, trec zilnic granita prin punctul de frontiera de la Siret pentru a aplica si a beneficia de programul de asistenta financiara al Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania. Acest lucru a facut ca activitatea lucratorilor vamali din acest punct de trecere a frontierei sa fie grav perturbata, timpii de asteptare si procesare a documentelor crescand semnificativ.

Urmare a acestei situatii, Crucea Rosie Romana face urmatoarele precizari:
  • Consideram foarte important ca acesti cetateni , care trec frontiera doar pentru a beneficia de programul de asistenta financiara, sa fie informati corect cu privire la criteriile de eligibilitate, pentru a nu aglomera inutil punctul de frontiera si a nu crea frustrari si disconfort altor persoane. Informarea corecta trebuie sa se realizeze in primul rand in Ucraina, cu precadere in comunitatile limitrofe punctelor de frontiera.
  • Crucea Rosie Romana a informat direct Crucea Rosie Ucraineana cu privire la aceasta situatie si a solicitat organizatiei sa comunice intens in aceasta perioada, pe toate canalele de informare de la nivel local, ca cetatenii ucraineni care parasesc tara lor ca urmare a conflictului armat, dar nu se stabilesc in Romania, nu pot beneficia de programul de asistenta financiara al Crucii Rosii Romane
  • SNCRR a informat Federatia Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie cu privire la acest aspect
  • Reprezentantii SNCRR si Delegatia IFRC prezenta in Romania care coordoneaza programul de asistenta financiara pentru cetatenii ucraineni,vor comunica pe toate canalele sociale si grupurile de ucraineni informatii cu privire la criteriile de eligibilitate ale aplicatiei
  • Facem apel la informarea corecta a cetatenilor ucraineni. Informatiile se gasesc pe site-ul http://ukrainefinancialassistance.ifrc.org/ in limba ucraineana, engleza si rusa, de unde se pot obtine informatii directe cu privire la programul de asisternta financiara al Crucii Rosii Romane - Call Center Ucraina 0374415000”

Foto: Corneluș Miron
Mai nouă Mai veche