În perioada 21 iunie - 15 iulie 2022, Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava va prelua cererile de înscriere în Programul de susținere a culturii de cartofi de consum, conform Hotărârii 782/2022 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2022.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de cartof de consum – Solanum tuberosum.
Categoriile de fermieri cărora li se aplică sprijinul prevăzut prin prezenta hotărâre sunt:
Toți cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
Verificările în teren pentru identificarea culturii și evaluarea producției de cartofi se realizează de către echipe mixte, constituite din reprezentanți ai Direcțiilor pentru Agricultură Județene și ai Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Suceava.
În situaţia în care solicitantul utilizează suprafeţe de teren cultivate cu cartof de consum situate în judeţe/UAT-uri diferite, acesta va formula şi depune o singură cerere de înscriere în program la DAJ unde are suprafaţa cultivată cea mai mare.
Cererea de înscriere în program, poate fi transmisă și prin mijloace electronice/ sau poştă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate şi datate, iar copiile trebuie să fie certificate "conform cu originalul" de către solicitant.

- producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2022;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
- producători agricoli persoane juridice.
Toți cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
- a) să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
- b) să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator/exploatație, pe care să se găsească inscripția „Program susținere a producției de cartof de consum, anul ............., beneficiar numărul ............................., Direcția Agricolă Județeană Suceava”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
- c) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața prevăzută din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere.
- d) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2022;
- e) să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.
- a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
- b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2022;
- c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
- d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
- e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
- f) adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2022, care atesta suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.
- g) declarații pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 2