Miercuri, 29 iunie 2022, la ora 18:10, lucrătorii poliției orașului Salcea au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un copil cu vârstă de 3 ani și 8 luni a fost găsit inconștient la adresa de pe strada Adunării din localitatea Plopeni, orașul Salcea, județul Suceava.
În urma cercetărilor s-a stabilit că băiatul în vârstă de 3 ani și 8 luni era cunoscut cu afecțiuni medicale, acesta suferind și o intervenție chirurgicală la vârsta de șapte luni.
Miercuri, copilul se juca acasă, iar la un moment dat, în jurul orelor 18.00, a fost văzut de o rudă în stare de inconștiență, motiv pentru care a alertat medicii prin 112.
Echipajul SMURD sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare conform protocolului. În ciuda eforturilor depuse de echipajul medical, minorul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar la 19.15 a fost pronunțat decesul.
Cadavrul minorului nu prezenta urme de violență pe suprafața corporală. Corpul a fost preluat și transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.