Buletin de presă, 13 iulie 2022 - IPJ Suceava

Mandate puse în executare de polițiști

La data de 12.07.2022 , orele 17:02, lucrătorii Poliției orașului Milișăuți au primit mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Rădăuți pe numele unui bărbat, care a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui vehicul fără permis de conducere).
În vederea executării, patrulele de serviciuc au efectuat verificări în vederea identificării şi reţinerii persoanei condamnate. Cu această ocazie în baza informaţiilor obținute, s-a stabilit locaţia unde se află la lucru bărbatul pe raza orașului Milișăuți, unde a fost identificat şi încătușat.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani.


La data de 12.07.2022, ora 17:00, la Poliția Orașului Salcea s-a transmis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de către Judecătoria Suceava, pe numele unui bărbat din sat/com. Dumbraveni, jud. Suceava, condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara permis de conducere, fapta prev. Si ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal si conducerea sub influenta alcoolului, fapta prev si ped de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.
În urma activităților investigative desfășurate de lucrătorii Poliției Orașului Salcea, bărbatul a fost identificat pe raza localității com. Dumbrăveni, Jud. Suceava.
Cel în cauză a fost reținut și în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea l-au preluat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.


Ordine provizorii de protecție emise de polițiști

La 12.07.2022, la ora 1500, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung-Moldovenesc – Biroul Ordine Publică, au fost sesizaţi de către U.P.U. Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că la unitatea lor a fost adusă o femeie de 75 ani din mun. Câmpulung Moldovenesc, iar cu ocazia verificărilor s-a constatat că aceasta prezintă urme superficiale de agresiune.
În urma verificărilor efectuate s-au stabilit că în seara de 06.07.2022, soțul femeii, un bărbat de 79 ani, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal la domiciliu și a lovit-o pe soția lui, provocându-i echimoze.
În cauză a fost completat formularul de evaluare a riscului și întrucât a fost întrunit punctajul necesar a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „Violenţă în familie”, faptă prev. şi ped. de art. 199, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 1 din Codul Penal


La 12.07.2022, ora 19:50, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus au fost sesizaţi direct de către un bărbat de 47 ani din comuna Straja, județul Suceava, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către soția sa și fiul său.
S-a stabilit că la data de 12.07.2022, în jurul orei 19:45, în timp ce se afla la domiciliu, din cauza unor neînțelegeri bărbatul a fost lovit de către soția sa de 41 ani și fiul său de 22 ani.
Persoana vătămată a declarat verbal faptul că nu dorește să fie transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Persoanei vătămată i-a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent în cauză, însă bărbatul a solicitat emiterea unui ordin de protecție doar împotriva fiului său, din data de 12.07.2022, până la data de 17.07.2022.
În cauză, s-a înregistrat un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, faptă prev. și ped. de art 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

În ziua de 12.07.2022, în jurul orelor 1510, un bărbat de 25 de ani, din com. Valea Moldovei, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe str. Pârâul Anania din com. Păltinoasa, având direcția spre D.N.17, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un tânăr de 19 ani, din orașul Gura Humorului, jud. Suceava.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului de 19 de ani și a unei pasagere de 45 ani, din mașina condusă de către acesta.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, ambii fiind conduşi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru a li se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 şi 4 din C.P.
Mai nouă Mai veche