Duminică, 17 iulie 2022, la ora 17.56, Secția de Poliție Rurală Mălini a fost sesizată de către Spitalul Județean Suceava cu privire la faptul că o minoră în vârstă de trei ani, din satul Rotopănești, comuna Horodniceni, a fost lovită de cal și internată cu diagnosticul „traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral, traumatism cervical”.
În urma cercetărilor efectuate s-au constatat că în jurul orei 16.30, minora se afla împreună cu tatăl său în zona denumită popular „Coada Băhnii” din satul Rotopănești, comuna Horodniceni, la stâna lui Andrei H. din aceeași localitate. La un moment dat, minora a dorit să mângâie o iapă care era legată în perimetrul acelei stâne, aceasta aflându-se în brațele tatălui său.
Într-un moment de neatenție, din motive care sunt necunoscute, minora a fost lovită cu piciorul în zona pieptului de către acea iapă, aceasta suferind leziuni, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.