Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat dintr-un autoturism marca Mercedes identificat în trafic, cu număr fals de înmatriculare, 14.400 pachete de ţigări fără timbru fiscal, de proveniență Duty-Free, în valoare de 168.500 lei.
Sâmbătă, 30 iulie 2022, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență extracomunitară, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 5.40, un echipaj mobil format din polițiști de frontieră și ofițeri detașați ai Agenției Frontex au identificat, pe raza localității Paltin, un autoturism despre care se dețineau date că transportă țigări. La observarea patrulei Poliției de Frontieră, mașina a oprit, din interior au ieșit două persoane și au fugit, abandonând autoturismul pe mijlocul părții carosabile.
S-au luat măsuri de monitorizare a zonei, în vederea identificării și reținerii persoanelor care au fugit, totodată fiind observate mai multe colete voluminoase în interiorul mijlocului de transport care conțineau țigări.
Drept urmare, autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare specific Bulgariei, încărcat cu baxurile cu tigari a fost condus la sediul instituției unde în urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin 14.400 pachete țigări, fără timbru fiscal, de proveniență Duty-Free, în valoare de 168.500 lei.
De asemenea, s-au efectuat verificări suplimentare, și s-a constatat că numărul de înmatriculare al mijlocului de transport aparține unui altui autoturism. Întreaga cantitate de țigări, dar și autoturismul în valoare de 10.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.