Sâmbătă, 30 iulie 2022, la ora 22.17, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată cu privire la faptul că mai mulți tineri s-au urcat în turnul din fața Iulius Mall.
La fața locului a fost identificat agentul de pază Iulius Mall care a relatat verbal faptul că a observat doi tineri care s-au urcat pe scara exterioară în turnul dezafectat care aparține complexului comercial. Cei în cauză au fost somați prin stația de emisie recepție a autospecialei de serviciu să coboare, dar aceștia nu s-au conformat. In urma insistențelor, a coborât o persoană de sex masculin, care a fost identificat ca fiind Cristi B., în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, și fiind întrebat despre cele întâmplate, acesta a relatat verbal faptul că pe nivelul al doilea al turnului se mai află trei tineri care refuză să coboare.
De asemenea, au fost solicitați lucrătorii ISU Suceava, care s-au deplasat cu o autoscară mecanică și care au procedat la inițierea procedurilor legale, moment în care și celelalte persoane au acceptat să coboare singure. Au identificațiAlexandru Ș., Cristi B. și Eduard C., cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, din municipiul Suceava și comuna Zvoriștea.
Cei în cauză au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde au fost sancționați cu amendă de 500 de lei, conform Legii 61/1991.