Duminică, 17 iulie 2022, la ora 17.20, Secția de Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin 112 de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din comuna Moldovița, despre faptul că fostul ei soț, Petru C., de 55 de ani, a încălcat ordinul de protecție, prin aceea că a amenințat-o, acesta neavând voie să comunice în niciun fel cu apelanta.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la locul indicat, identificând apelanta. Aceasta a precizat că în urma hotărârii judecătorești a trebuit să părăsească domiciliul, să nu se mai apropie de aceasta la mai puțin de 50 de metri, precum să nu comunice în nici un fel, pentru o perioadă de șase luni. Totodată, femeia a precizat că l-a lăsat pe fostul soț să locuiască în imobilul vecin, care este de asemenea proprietatea apelantei.
Femeia a relatat polițiștilor că în momentul de față are o relație de concubinaj cu o altă persoană din sat, ceea ce îl face foarte gelos pe fostul soț, motiv pentru care în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.20, bărbatul a rupt un ștergător de la autoturismul femeii, un Volkswagen Gof IV, aflat parcat în fața magazinului mixt de pe raza satului Argel, comuna Moldovița.
Totodată, duminică, în jurul orei 16.30, bărbatul i-a adresat femeii cuvinte amenințătoare. Evenimentul i-a provocat femeii o stare de temere, motiv pentru care a apelat 112.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „încălcarea ordinului de protecție”, „distrugere” și „amenințare”.
Totodată, bărbatul a fost sancționat conform Legii 61/1991M cu amendă de 2.000 de lei.
Bărbatul a fost reținut în arest pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, și va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului Câmpulung Moldovenesc în vederea audierii acestuia în calitate de inculpat și a luării unei măsuri legale față de acesta.