Un polițist de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, beat la volan, a produs un accident rutier, duminică seară, în comuna Mihăileni din județul Botoșani.
Aflat în stare de ebrietate, polițistul de frontieră a pierdut controlul volanului, mașina a părăsit carosabilul, a rulat pe un câmp și s-a izbit într-un gard.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, care a început cercetările.
Pentru că era recalcitrant, polițistul de frontieră a fost imobilizat. În timpul procedurii, el l-a lovit pe unul dintre polițiștii de la circulație.
Polițistul de frontieră a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge.
Rănit în urma impactului, bărbatul de 44 de ani a fost luat de ambulanță și transportat la spital. El urmează să fie reținut pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și ultraj.

Foto: Botoșani News