Marți, 16 august 2022, în jurul orelor 18:43, autoritățile au fost sesizate telefonic prin apel de urgență la 112 cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la locuința lui Florin I. din satul Roșcani, orașul Liteni.
În urma deplasării la fața locului cele sesizate s-au confirmat. Din primele verificări a rezultat că bărbatul în vârstă de 50 de ani, necăsătorit, locuiește singur în locuința sa, iar în jurul orelor 17:30 a făcut focul într-o sobă din bucătăria de vară pentru a-și pregăti mâncare, apoi a plecat la un magazin din apropriere, astfel că focul a rămas nesupravegheat și s-a propagat.
Cel mai probabil sursa de aprindere a fost un efect termic produs la coșul de fum neizolat corespunzător.
La sosirea la locul intervenției ardea generalizat un depozit de furaje de aproximativ 60 de metri pătrați, bucătăria de vară de aproximativ 10 metri pătrați, o magazie anexă de aproximativ 30 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit și bunuri ce nu au fost evacuate.
La fața locului a intervenit inițial o autospecială de pompieri din cadrul Primăriei Orașului Liteni, iar ulterior două autospeciale din cadru ISU Suceava, dintre care una de la Grupa de Pompieri Dolhasca.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță întrucât proprietarului i s-a făcut rău, acesta a intrat în panică, motiv pentru care a fost transportat la UPU Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma intervenției echipajelor de pompieri, incendiul a fost lichidat și nu au rezultat victime omeneşti sau de altă natură.