Vineri, 19 august 2022, la ora 22:40, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, fiind în patrulare pe drumul comunal Frătăuții Vechi au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism Mercedes Benz, ocazie cu care acesta a ignorat semnalele și a mărit viteza de deplasare, schimbînd direcția de mers la dreapta, pe un alt drum comunal.
S-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, agenții de poliție fiind la 2-3 metri în spatele acestui autoturism, loc unde conducătorul autoturismului a oprit brusc mașina în mijlocul drumului comunal. Acesta a sărit de pe scaunul stînga al autoturismului pe scaunul din dreapta, loc unde a și fost găsit de agenții de poliție, avînd cheile de contact ale mașinii în mîna stîngă. Acesta era singur în mașină și a refuzat orice cooperare cu agenții de poliție.
A fost identificat Vasile C., de 48 de ani, din Frătăuții Vechi, și s-a constatat că are permisul de conducere reținut.
De asemenea, întrucît acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzînd, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea recoltării de mostre biologice, loc unde , în prezența cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.