Miercuri, 14 septembrie 2022, în jurul orelor 23:40, lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama aflați în executarea serviciului de patrulare pe raza de competență au efectuat semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloacele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, pentru autoutilitara Volkswagen LT35 care se deplasa pe raza satului Argel, comuna Moldovița, pe DJ 176, pe direcția de mers Moldovița - Argel.
La volan a fost identificat Andrei T., din comuna Moldovița.
Întrucât emana halenă alcoolică, fiind incoerent în limbaj și gesturi, lucrătorii de poliție i-au solicitat acestuia să efectueze testarea cu aparatul alcooltest.
Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul alcootest, motivând că este bolnav de astm, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc pentru recoltarea a două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, în prezența personalului medical de serviciu, șoferul a refuzat recoltarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motivând că îi este frică de ace.
A fost întocmit dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.